Spiru Haret a fost poate cel mai emblematic Ministru al Educației din istoria țării, un om provenit dintr-o familie cu posibilități materiale reduse și care a ajuns primul român cu doctorat la Paris, la Universitatea Sorbona. Facem o trecere în revistă a reperelor după care s-a ghidat Haret în reformarea învățământului și a efectelor lăsate în urma celor 3 mandate de ministru, precizează site-ul salvaticopiii.ro.
Auzim adesea știri despre Universitatea „Spiru Haret” sau de Colegiul Național „Spiru Haret”, însă prea puțini se interesează ce este cu acest nume, care a aparținut uneia dintre figurile emblematice ale învățământului românesc, ministrul care a revoluționat sistemul, reducând rata analfabetismului și accesibilizând educația pentru copiii din mediul rural.
Haret nu a fost un ministru de cabinet, ci unul care lua pulsul învățământului direct din școli, implicându-se direct în conturarea procesului educațional. Le scria învățătorilor și atunci când auzea de un conflict, nu stătea pe gânduri, lua atitudine imediat. Totuși, nu era pripit. Știa că nu neapărat învățătorul este cauza problemelor, ci că aceasta era una mai degrabă sistemică. Iar multe dintre probleme erau aceleași cu cele de astăzi.
Într-o scrisoare din iarna anului 1901, de pildă, ministrul povestea cum, în urma unui denunț, se pregătea să tragă la răspundere o profesoară de limba franceză din Iași, care îi împovăra pe copii să cumpere o mulțime de cărți, „o listă fantastică”.
„Începusem deja o scrisoare ca să-i fac o lecţie de morală, când – norocul meu – mă gândesc să consult programa. Crede-mă, lista cea fantastică era luată întreagă de acolo”, deplângea ministrul.
Legile lui Haret, pentru toată lumea
Ajuns la cârma Ministerului Educației – pe atunci Ministerul Instrucțiunii Publice – la 1897, Spiru Haret a întâlnit un mediu prea puțin propice învățării: 78% dintre români erau analfabeți funcțional conform ulteriorului Recensământ, de la 1899. În urma celor 3 mandate ale sale, toate în guvernele liberale (1897-1899, 1901-1904, 1907-1910), procentele care indicau analfabetismul au început să scadă. La Recensământul din 1912, erau cu 17% mai puțin români care nu știau să scrie și să citească. Și astăzi ne confruntăm cu probleme din vremea lui Haret în învățământ, în special în zona rurală, un mediu căruia acesta i-a acordat atenție sporită.
Conform raportului național publicat în mai pe Platforma Digitală pentru Îmbunătăţirea Performanţelor Şcolare, la nivel național, 42% dintre elevi sunt analfabeți funcțional.
Revenind însă la Haret, schimbarea înfăptuită de acesta s-a realizat printr-o abordare de jos în sus, vizând reformarea învățământului în întregimea sa, de la cel primar la cel universitar. Una dintre cele mai cunoscute măsuri adoptate de acesta a fost „curba lui Haret”, pe fondul crizei financiare în care se afla România la 1901, prin care salariile erau reduse în așa fel încât cei cu lefuri mai mici să fie mai puțin afectați. Tot el este și cel care a introdus examenul de admitere la facultate, după ce a decis reducerea anilor de liceu la 3, dar și introducerea unei ore pe săptămână de gimnastică.
Beneficii pentru toată populația
O altă lege prin care acest ministru și-a lăsat amprenta în istorie a fost cea a învățământului profesional, de la 1899, prin care era susținută dezvoltarea rețelei de școli dedicate ocupațiilor manuale. Astfel, se deschidea o poartă pentru o porțiune mai largă a populației către prosperitate. „Ocupaţiile manuale sunt tot atât de nobile ca şi cele curat intelectuale“, decreta Haret pe marginea acestui subiect, adăugând că era în interesul țării ca elevii să aibă posibilitatea de a-și face un trai și din alte profesii decât din cele liberale.
Pentru mediul rural, ministrul a avut un deziderat clar: „O școală primară în fiecare sat”. Și nu a fost numai gura de el, în urma mandatelor sale ridicându-se peste 1200 de școli rurale. Mai mult, pentru informare, a fondat și revista săptămânală „Albina” care avea un cost redus, fiind astfel accesibilă celor de la sate.
Iar per ansamblu, totalul răspândirii educației pe întreg teritoriul țării a fost uluitor: peste 2000 de școli construite și tot peste 2000 de posturi de învățător, dar și apariția grădinițelor, după cum arată studiul „Știința de carte în teritoriile populate de români la începutul secolului XX”, realizat de Constantin Ungureanu.
„Școala poporului a devenit cu adevărat a poporului”
Viziunea lui Spiru Haret izvora dintr-o credință că soarta poporului putea fi mai bună dacă școala era la fel, că învățământul trebuia să fie unul accesibil oricui, deci unul cu adevărat național, în care profesorii trebuiau să aibă rolul unor apostoli.
„Contăm să apropiem şcoala de popor, să o facem să fie iubită şi respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele bune şi sănătoase pentru înălţarea şi întărirea neamului. Căutăm a face ca învăţământul nostru să devină un învăţământ naţional, de vreme ce ne silim a-l face să se potrivească ţării noastre, în loc de a ne mulţumi să-l luăm făcut gata, într-un timp şi nişte condiţii care nu mai sunt ale noastre”, credea Haret.
Spiru Haret s-a stins din viață după 2 ani de la încheierea ultimului mandat, în 1912, la vârsta de 61 de ani. Cel mai probabil a făcut-o împăcat, căci urmărise cu reale eforturi obiectivele pe care și le asumase în calitate de ministru reformator. Poate nu toate deciziile sale au fost corecte și poate nu toate cele corecte au fost înfăptuite perfect, dar efortul a fost poate cel mai sistematic și temeinic gândit din istoria națională.
„Multe am întreprins, mai multe poate decât poate spera un om ca înainte să poată duce la bun capăt. Dar dacă când voi închide ochii vom vedea că sămânţa aceasta nu s-a pierdut, vom putea zice că nu am trăit degeaba”, spunea Haret în aceeași scrisoare de la 1901.
La înmormântarea sa, personalitatea și acțiunile sale au fost descrise de Ion Mihalache pe care Haret îl sprijinise în parcursul său profesional, intuind dedicarea față de popor a celui ce avea să devină Președintele Partidului Țărănesc Român. Fostul ministru era văzut ca un general viteaz al învățătorimii, un om care luminase calea multora.
„Moartea lui Spiru Haret înseamnă cea mai crudă lovitură pentru țărănimea și învățătorimea română, cu care el era identificat în simțăminte și aspirații. (…) Ne chinuiam să trezim la viață satele noastre. Cei mari și cu putere vedeau în această operă – anarhie. Ești cel dintâi care ne-ai înțeles și iubindu-ne cu iubirea sufletului de apostol, în loc să ne lovești, ne-ai ajutat (…) Și școalele noastre pustii s-au populat! Și numărul nostru s-a mărit. Și școala poporului a devenit cu adevărat a poporului, servind nevoile lui. Lumina a pătruns în masele largi ale poporului. (…) O țară întreagă, un neam întreg te va binecuvânta, acum și în vecii vecilor”, spunea Mihalache la funeraliile lui Haret.
Spiru Haret, omagiat internațional
Deși Spiru Haret a avut în mod evident contribuții masive la conturarea învățământului românesc într-o formă accesibilă pentru cei mulți, în memoria națională este prea puțin cunoscut în calitatea sa de personalitate istorică. La scară internațională însă, se bucură de apreciere. În 1976, Uniunea Internaţională a Astronomilor a botezat unul dintre craterele de pe fața invizibilă a Lunii după el, iar în 2012, la comemorarea acestuia la 100 de ani de la moartea sa, UNESCO l-a introdus în calendarul său ca om de știință alături de alte două personalități românești, George Emil Palade și Sergiu Celibidache.
Sursa: salvaticopiii.ro
Sursa video: Radio Romania Regional
