marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Știubieni cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
10/11/2025
in Religie, Reportaj
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Duminică, 9 noiembrie, zi în care este prăznuit Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, în Protopopiatul Dorohoi a avut loc un pelerinaj la Mănăstirea „Sfânta Treime” – Știubieni, unde credincioșii dorohoieni au avut prilejul să se închine la un fragment din moaștele acestui mare sfânt, precizează publicația Slova Creștină de Dorohoi.


      Ziua a început cu aducerea în procesiune a moaștelor făcătoare de minuni din paraclis până la mănăstire, mai apoi a continuat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de un sobor de preoți, în frunte cu părintele arhimandrit Melchisedec Sandu, starețul mănăstirii.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

La finalul Liturghiei a fost oficiată Taina Sfântului Maslu de către 7 preoți, unde au fost citite rugăciuni de vindecare pentru cei bolnavi, Sfântul Ierarh Nectarie fiind cunoscut ca „vindecător al  bolilor și al suferințelor sufletești”.

Oamenii vin la racla sfântului cu nădejdea că Dumnezeu, prin mijlocirea lui, le va aduce alinare. Astfel, întâlnirea cu sfintele sale moaște nu este doar o simplă vizită, ci o întâlnire cu speranța și cu iubirea milostivă a lui Dumnezeu.


     Pelerinajul este răspunsul omului la chemarea sfântă pe care Dumnezeu o adresează, este un urcuș duhovnicesc către lucrarea minunată pe care Dumnezeu o săvârșește prin sfinții Săi. În orice pelerinaj, pornim la drum cu o stare și ne întoarcem cu harul lui Dumnezeu revărsat în inimile noastre, transfigurați la chip și plini de bucurie sfântă.


      Pelerinajul nu s-a încheiat pe scările mănăstirii, ci a continuat în inimile celor care s-au întors acasă, pentru că adevărata călătorie nu este cea pe care o facem cu pașii, ci aceea pe care o facem cu sufletul.

  

Articolul anterior

10 noiembrie 1688 – S-a terminat tipărirea Bibliei în limba română

Articolul următor

10 noiembrie – Ziua Artileriei în Armata Română

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
10 noiembrie – Ziua Artileriei în Armata Română

10 noiembrie – Ziua Artileriei în Armata Română

ARTICOLE RECOMANDATE

Completarea normei didactice de predare

Încep înscrierile la Titularizare 2026: Ce acte sunt necesare și care este calendarul complet al concursului

6 luni ago
Poeți contemporani în dialog cu elevii din Darabani

Săptămâna Bibliotecilor 2026 la Memorialul Ipotești

6 luni ago
Bulgaria va avea duminică un nou patriarh: Cine sunt candidații

Bulgaria va avea duminică un nou patriarh: Cine sunt candidații

2 ani ago

Noutăți privind administrarea, la nivel de sistem, a celor trei evaluări naționale

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței