Ovid Densușianu s-a născut la Făgăraș, la 29 decembrie 1873 și a decedat la 9 iunie 1938, la București, într-un sanatoriu, acolo unde suportase o operație. A fost un lingvist, filolog, folclorist și poet român, membru titular al Academiei Române și profesor la Universitatea din București, fiul profesorului de limba și literatura română al Univeristății din Iași, Aron Densușianu și al scriitoarei Elena Densușianu. Totuși, numele originar al tatălui său a fost Pop de Hațeg, însă la Blaj, acolo unde a urmat studiile secundare, se aflau prea mulți elevi cu numele de Pop, așa că acestuia i-a fost oferit de către profesori numele de Densușianu, după satul său natal din Hațeg, Densuș, precizează site-ul unibuc.ro.
A parcurs școala elementară la Săcele, satul în care s-a născut mama sa, urmând apoi liceul și universitatea la Iași, acolo unde „tatăl său a fost silit să se refugieze din cauza persecuțiilor autorităților maghiare ale vremii față de intelectualii romîni din Ardeal”. În sânul familiei sale de cărturari și patrioți, Densușianu și-a dezvoltat abilitățile lingvistice și literare. Devenea astfel partener al tatălui său la „Revista crtitică-literară”, în care publică, odată cu anul 1893, studii de teorie literară, lingvistică, note și recenzii. În 1892 Ovid Densușianu a obținut licența în litere, iar după un an pe care l-a petrecut ca profesor suplinitor în învățământul secundar, la Botoșani și la Iași, a plecat pentru a-și finaliza studiile în Germania, la școala cunoscutului romantist Adolf Tobler. După doar două semestre părăsește Germania, fiind atras de romanistul și medievistul francez Gaston Paris. În 1896 a obținut titlul de elev diplomat la École des Hautes Études. Întors în țară de la Paris, Ovid Densușianu a ocupat postul de profesor suplinitor la Catedra de limba și literatura română a Facultății de Litere din București, iar în 1901 profesor titular al Catedrei de filologie romanică, care a fost înființată la inițiativa sa.
Densușianu a inițiat și condus revistele „Vieața nouă” (1905-1925) și „Grai și suflet” (1923-1938), dar a fost și fondatorul școlii lingvistice din București. „A studiat fenomenele de limbă în strânsă legătură cu folclorul și etnografia”. În 1901, lucrarea sa fundamentală, Histoire de la langue roumaine, a fost publicată la Paris. Trei ani mai târziu, din dorința de a promova cercetările filologice în țara noastră, împreună cu I. A. Candrea, a întemeiat o societate de filologie. De asemenea, în 1914 Ovid Densușianu este cel care a pus bazele Institutului de filologie și folclor. În 1923 a fost numit membru de onoare al Societății de Etnografie, iar un an mai târziu s-a alăturat Societății de Lingvistică de la Paris.
În ceea ce privește literatura, Densușianu introducea un capitol de literatură în fiecare an, în cursurile sale universitare despre fonetică, morfologie, sintaxă. A fost un promotor al simbolismului: „Densușianu, care asistase la Paris, la triumful noului curent, deschide un curs despre poezia simbolistă”. El era convins că acest curent este o creație specifică geniului latin și că integrarea lui în literatura noastră ne-ar fi apropiat de familia latinității occidentale, aducând, în același timp, o reîmprospătare a liricii românești.
Memoria sa a fost păstrată prin diversele instituții de învățământ și străzi care îi poartă numele, prin busturile și statuile care i-au fost ridicate. De exemplu, în orașe precum Oradea, Brașov, Deva și alte câteva localități, inclusiv în localitatea unde Densușianu a învățat, Săcele sunt străzi cu numele său. În Făgăraș, orașul său natal, o școală gimanzială îi poartă numele, la fel și în Hațeg, în Călan, un liceu, iar în Deva biblioteca județeană. În localitatea Densuș se află bustul său.
În concluzie, Ovid Densușianu a fost una dintre cele mai importante personalități ale istoriei limbii, primul folclorist și primul profesor de lingvistică romanică al țării noastre, care a lăsat în urmă numeroase scrieri, lucrări, cercetări și cursuri. Printre lucrările sale amintim: Studii de Filologie romînă, Dicționar general al limbii române din trecut și de astăzi, Dante și latinitatea, Salba clipelor.
Sursa: unibuc.ro
