Să facem şi noi ceea ce învăţăm pe alţii, şi tot ce facem în viaţă să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul aproapelui, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei, scrie doxologia.ro.
– Părinte Paisie, ce sfaturi duhovniceşti daţi ucenicilor sfinţiei voastre, care v-au urmat sfaturile şi binecuvântarea?
– Să mă pomenească la sfânta rugăciune cât vor fi în această viaţă trecătoare şi să crească şi ei ucenici duhovniceşti. Ce au văzut bun la mine să urmeze şi ei; iar ce au văzut rău, să mă ierte, ca să fie şi ei iertaţi de Dumnezeu în cer!
Aceiaşi părinţi l-au întrebat: Ce sfaturi daţi ucenicilor care vă îngrijesc în suferinţă?
– Să poarte neputinţele mele trupeşti, precum le-am purtat şi eu pe ale lor, cele sufleteşti. În tinereţea mea am îngrijit şi eu de un părinte bătrân şi uneori îi făceam nemulţumiri şi îl supăram. Apoi, îndată îi ceream iertare şi mă rugam pentru el la Dumnezeu şi ziceam: „Doamne, nu cer să-mi răsplăteşti aici, ci dincolo!”. Aşa îi spun şi ucenicului de chilie, că dincolo îi va răsplăti Domnul dragostea şi osteneala pe care o face cu mine, păcătosul.
Alţi părinţi l-au întrebat dacă se teme de ceasul morţii.
– Cum să nu mă tem, dacă sunt om păcătos! Căci şi Mântuitorul, când se ruga în Grădina Ghetsimani, zicea: Întristat este sufletul Meu până la moarte. În viaţa mea am văzut sfârşitul multor părinţi şi credincioşi, dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa morţii, că atunci e atunci!
Ucenicii iarăşi l-au întrebat: Care sunt ultimele cuvinte pe care aţi dori să le rostiţi în clipa plecării la Hristos?
– În ceasul acela aş dori să repet rugăciunea cea mai de pe urmă a Sfântului Apostol şi Arhidiacon Ştefan: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! (Fapte 7, 59).
Ucenicii de chilie l-au întrebat: Ce cuvânt de învăţătură ne lăsaţi ca testament, pentru a merge pe calea mântuirii?
– Să facem şi noi ceea ce învăţăm pe alţii, şi tot ce facem în viaţă să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul aproapelui, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei.
La urmă, a spus Părintele Paisie ucenicului său apropiat:
– Părinte Ioanichie, este timpul să pui în practică ceea ce ai scris şi ai învăţat pe alţii; că nu cel ce învaţă este mare la Dumnezeu, ci cel ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru Împărăţia lui Dumnezeu! Amin.
Doamne, numără în ceata sfinţilor sufletul părintelui nostru Paisie Duhovnicul!
(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 712 – 713)
