sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Bursele pentru elevi şi studenţi în anul școlar 2025-2026

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
14/01/2026
in Educație, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Bursele pentru elevi şi studenţi vor fi acordate şi în 2026, în funcţie de criteriile care au fost decise pentru acest an şcolar. În privinţa studenţilor, sumele pentru bursele sociale au fost suplimentate cu 60 de milioane de euro, după ce Comisia Europeană a aprobat finanţarea în decembrie. Cuantumul bursei nu va fi mărit, dar banii ajung pentru aproximativ 40.000 de studenţi. Inclusiv cei de la taxă vor putea primi din nou acest sprijin, scrie edupedu.ro.


Elevii din învăţământul de stat preuniversitar pot beneficia de următoarele burse:
– bursă de merit (în cuantum de 450 de lei/lună);
– bursă socială (300 de lei/lună);
– bursă tehnologică (300 de lei/lună;
– bursa pentru sprijinirea reintegrării şcolare a mamelor minore (700 de lei/lună). 

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026


Studenţii, în schimb, pot beneficia de trei tipuri de bursă:

– bursă de doctorat (în valoare de 3700 lei/lună, pe tot parcursul anului);
– bursă de studiu (2.165 lei/lună, doar pentru lunile în care există activitate didactică);
– bursă socială (925 de lei/lună).


Şi dacă iniţial studenţii de la taxă nu mai puteau primi burse, după ce Comisia Europeană a aprobat, în decembrie, folosirea a 60 de milioane de euro pentru acordarea burselor sociale, lucrurile se vor schimba în cazul acestei forme de sprijin. 


„În legătură cu bursele pentru studenţi din fonduri europene, intenţia este ca cele aproximativ 40.000 de burse, care compensează problemele financiare asociate bugetului de stat, să poată fi accesate atât de studenţii care se află la studii bugetate, cât şi de studenţi care se află la studii cu taxă. Pentru că bursele vizează în primul rând o componentă socială, pe care o regăsim în ambele categorii”, a spus, Daniel David, fostul ministru al Educaţiei. El este cel care a propus completarea fondului de burse şi a iniţiat discuţiile cu reprezentanţii Comisiei Europene. 

CRITERIILE DE ACORDARE A BURSELOR PENTRU ELEVI
1. Bursa de merit
Această bursă este valabilă numai pentru elevii de la gimnaziu, liceu sau învăţământ profesional. Potrivit regulamentului stabilit prin hotărâre de guvern, se acordă astfel:
– primilor 15% dintre elevii fiecărei clase, care au medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9.00 (pentru elevii din clasa a V-a se va lua în considerare media primelor două intervale de cursuri din anul şcolar curent; pentru elevii de clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere în învăţământul liceal şi profesional);
–  suplimentar faţă de cei 15%, elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului (15%);
– elevilor din fiecare clasă a IX-a care au fost admişi la liceu fără susţinerea examenului de Evaluare Naţională, în baza obţinerii, pe parcursul gimnaziului, a unui premiu I la etapa naţională a olimpiadelor şcolare organizate şi finanţate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării sau a unui premiu I, II sau III la competiţii internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

2. Bursa socială (valabilă inclusiv pentru elevii din învăţământul primar)
Acest tip de bursă se acordă:
– elevilor proveniţi din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie;
– elevilor cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevilor asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă;
– elevilor cu deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, încadrate conform legislaţiei în vigoare;
– elevilor cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din spital” sau la domiciliu;
– elevilor care revin după şcolarizarea din cadrul „Şcolii din spital” în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior;
– elevilor proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
Pentru a primi bursa socială elevii trebuie să îndeplinească două condiţii:
– să fi promovat la toate disciplinele
– să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare, la finalul anului şcolar anterior.
Bursele sociale se acordă şi în perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia: elevilor care nu au promovat anul şcolar, a celor care sunt corigenţi la mai mult de o disciplină şi au acumulat mai mult de 20 de absenţe nemotivate/an, a celor care repetă anul şcolar din alte motive decât cele medicale. 

3. Bursa tehnologică
Este acordată elevilor din învăţământul tehnologic şi profesional, la propunerea dirigintelui. Ca să beneficieze de ea, este nevoie ca elevii să fi obţinut media 10 la purtare la finalul anului şcolar anterior. Cei care repetă un an pierd bursa, cu excepţia celor care au motive medicale sau care decid să treacă de la învăţământul liceal la cel profesional. 

4. Bursa de reintegrare a mamelor minore
Acest tip de bursă se acordă elevelor care au devenit mame, dar care revin la şcoală după ce au născut şi este o formă de sprijin pentru a preveni abandonul şcolar. Tinerele mame pot beneficia de bursă până la finalul cursurilor învăţământului obligatoriu, chiar dacă împlinesc 18 ani între timp. 
Elevele beneficiare ale bursei care acumulează cel puţin 60 de absente nemotivate într-o lună nu primesc bursa pentru luna respectivă. 

CRITERIILE DE ACORDARE A BURSELOR PENTRU STUDENŢI
1. Bursa de doctorat

Se acordă studenţilor-doctoranzi înmatriculaţi la programele de studii universitare de doctorat, organizate cu finanţare de la bugetul de stat, la forma de învăţământ cu frecvenţă, indiferent de anul de studii.

2. Bursa de studiu
Începând cu anul universitar 2025-2026, se acordă doar studenţilor înmatriculaţi pe locuri finanţate de la bugetul de stat, atât la programele de licenţă, cât şi de masterat. 
Pentru elevii înmatriculaţi pe locuri la taxă,  universităţile au libertatea să acorde burse din fonduri proprii.

3. Bursa socială

Primesc acest tip de bursă, sub formă de sprijin, următorii studenţi:
a) studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, studenţii care provin din familii monoparentale sau studenţii proveniţi din centre de plasament şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
b) studenţii cu afecţiuni medicale grave;
c) studenţii a căror familie nu a realizat în cele 12 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Sursa: edupedu.ro
 

Articolul anterior

Starea de sănătate a cântăreţei Sofia Vicoveanca s-a ameliorat

Articolul următor

Video: „EU, EMINESCU“ (documentar)

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Articolul următor
Video: „EU, EMINESCU“ (documentar)

Video: „EU, EMINESCU“ (documentar)

ARTICOLE RECOMANDATE

Viața Sfintei Elisabeta Pustnica de la Pasărea

Viața Sfintei Elisabeta Pustnica de la Pasărea

3 luni ago
„Piatra din capul unghiului”. Expoziția artistului Horea Paștina la IBMF 2025

„Piatra din capul unghiului”. Expoziția artistului Horea Paștina la IBMF 2025

1 an ago
Sinții Paisie și Cleopa, originari din Botoșani, și Cuviosul Ioanichie Bălan,  au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria

Sinții Paisie și Cleopa, originari din Botoșani, și Cuviosul Ioanichie Bălan,  au fost pomeniți la Mănăstirea Sihăstria

2 ani ago
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfinții Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței