Pompierii botoșăneni au fost, astăzi, alături de copiii de la Şcoala Profesională Specială „Sf. Stelian” Botoșani, unde au desfășurat o activitate de educare și informare preventivă adaptată nevoilor copiilor cu dizabilități.
Prin explicații simple, exerciții practice și exemple concrete, cei mici au învățat cum să reacționeze corect în caz de incendiu, cutremur sau alte situații de urgență, cum să-și păstreze calmul și care sunt locurile sigure. De asemenea, le-a fost prezentat rucsacul de urgență și rolul fiecărui obiect din acesta.
Activitatea face parte din proiectul „Reziliență incluzivă la dezastre”, implementat cu sprijinul Băncii Mondiale, și este prima dintr-o serie de sesiuni lunare ce se vor desfășura în perioada 2026–2027, dedicate persoanelor cu nevoi speciale.
Scopul: creșterea siguranței, incluziunii și a culturii prevenirii în comunitate.
La activitate a participat și Sabina Palimariu, voluntar în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.
Mai multe informații despre activitate găsiți aici: isubt.igsu.ro
















