În data de 10 februarie, Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Ierarh Haralambie, episcopul Magneziei din Asia Mică.
Românii l-au cinstit pe Sfântul Haralambie, cerându-i să-i apere de boli, de moarte năprasnică şi să le ocrotească animalele.
Astfel, aproape în toate regiunile din România există cel puţin o biserică închinată Sfântului Haralambie.
Parohia „Izvorul Tămăduirii” din Cartierul Parcul Tineretului al municipiului Botoșani, sărbătorește, pe 10 februarie, al doilea hram, adică „Sfântul Haralambie”, numit și Hramul de iarnă.
În ajunul sărbătorii va fi oficiată slujba vecerniei cu Litie de un sobor numeros de preoți din municipiu.
În ziua hramului, se va sluji Sfânta Liturghie cu sobor de preoți.
Părintele paroh, Daniel-Constantin Țăranu, invită pe toți enoriașii parohiei, pe credincioșii din municipiul Botoșani, dar și pe toții iubitorii de sfinți mucenici, la slujbele care se vor oficia la biserică, cu prilejul Hramului, pentru a cinsti cum se cuvine pe Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie.


















