Comunitatea credincioșilor din județul Botoșani este în doliu după trecerea la cele veșnice a preotului Gavriil Damian, fost paroh al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Hănești. Vestea a întristat profund atât enoriașii, cât și pe cei care l-au cunoscut de-a lungul unei vieți dedicate slujirii altarului.
Născut în anul 1950, în comuna Mălini, județul Suceava, într-o familie credincioasă, Gavriil Damian a urmat Seminarul de la Mănăstirea Neamț, continuând apoi drumul spre preoție. A fost hirotonit pe 26 decembrie 1974, iar la scurt timp și-a început misiunea pastorală care avea să marcheze destinul unei întregi comunități.
Timp de aproape jumătate de secol, părintele a slujit la Hănești, unde a devenit un reper spiritual și moral. În această perioadă, s-a implicat activ în restaurarea și înfrumusețarea bisericii parohiale, monument istoric de importanță locală. Sub îndrumarea sa, lăcașul de cult a fost reabilitat, fiind dotat cu o catapeteasmă nouă, sculptată în lemn de stejar, și împodobit cu pictură în frescă realizată între anii 1993 și 1996.
Cei care l-au cunoscut îl descriu drept un om blând, smerit și dedicat, un preot care a slujit cu responsabilitate și dragoste până în ultimele clipe. A fost, totodată, un familist devotat, lăsând în urmă o soție, copiii și nepoții.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica „Ziua Crucii” din curtea Spitalului de Recuperare din municipiul Botoșani, iar slujba de înmormântare va avea loc marți, 24 martie, la ora 11:00.
Comunitatea locală își ia rămas-bun de la un slujitor al credinței care și-a dedicat viața oamenilor și Bisericii. Dumnezeu să-l odihnească în pace!














