marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Liturghia Copiilor, de Ziua Mondială a Educației, primele 60 de biserici înscrise

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
03/10/2024
in Educație, Religie, Reportaj, Social
140
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În 60 de biserici din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se va săvârși  Liturghia copiilor, sâmbătă, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației.

Programul eparhial  Liturghia copiilor, cu și pentru copii, se organizează, pentru al treilea an, consecutiv, de Inspectoratul Școlar Județean Suceava în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele Educațional-Teologic (Învățământ) și Media și Comunicare.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Vă facem cunoscută lista lor, cu gândul că v-ați dori să participați împreună cu copiii la o astfel de sărbătoare a Educației:

  1. Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Suceava; arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, director; pr. drd. Ionuț Isopescu, consilier eparhial, Sectorul Educațional-Teologic; pr. Ștefan Mihalcea, Sectorul Media și Comunicare, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;
  2. Parohia Adâncata II, Biserica de lemn „Sfântul Dumitru”, Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, Școala Gimnazială „Ioan Băncescu” Adâncata, pr. prof. Pascal Mitu;
  3. Parohia „Buna Vestire” Bărăști, pr. Ionel Meleștean; Școala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia, prof. Georgeta Meleștean;
  4. Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Berchișești, pr. Florin Dura; Școala Gimnazială Berchișești, prof. Loredana-Elena Dura, director;
  5. Parohia ,,Adormirea Maicii Domnului” Bilca III, pr. Lucian Taciuc, pr. Ciprian Calancea; Școala Gimnazială „George Tofan” Bilca, prof. Corneliu Savu;
  6. Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Bogdănești, pr. dr. Marcel Ursuțu; Școala Gimnazială Nr. 1 Bogdănești, pr. prof. Bogdan Nistor-Mihai, prof. dr. Nicoleta Ursuțu, director;
  7. Parohia „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” Bosanci, pr. Ioan Bujorean; Școala Gimnazială Bosanci, prof. Tamara-Loredana Bujorean, prof. Ștefania-Adriana Morozan, director;
  8. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Breaza, pr Petru Balabasciuc; Școala Gimnazială Breaza, pr. prof. Ionuț Ionescu;
  9. Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Bucșoaia; Școala Gimnazială Bucșoaia, prof. pr. Silviu Oblezniuc;
  10. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, preot Florin Florescu; Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc, profesor Tiberiu Creciunescu;
  11. Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Câmpulung Moldovenesc, pr. Constantin Norocel; Școala Gimnazială „George Voevidca” Câmpulung Moldovenesc, prof. Marcela Norocel;
  12. Parohia „Sfântul Nicolae” Câmpulung Moldovenesc, pr. Gheorghiță Niță și Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” Câmpulung Moldovenesc, prof. Daniela-Elena Gafiuc-Lehaci, prof. Iulia Niță, director;
  13. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Ciocănești, pr. Ilie Rusu, pr. Mihai Rusu; Școala Gimnazială Ciocănești, prof. Mircea Coca;
  14. Școala Gimnazială „Vornicu Simion Tăutu” Comănești, coord. pr. Nechifor Morar și prof. Veronica-Iuliana Popescu, director;
  15. Parohia „Sfinții Cosma și Damian” Dănila, comuna Dărmănești, pr. Ovidiu Buzilă; Școala Gimnazială Dănila, prof. Magdalena Marișca;
  16. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dorna-Arini, pr. Iulian Borgovan; Școala Gimnazială Dorna-Arini, prof. înv. preșc. Anamaria Borgovan, prof. Iulia Juravle, director;
  17. Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Drăgoiești, pr. Tiberiu-Ciprian Niga; Școala Gimnazială Drăgoiești, prof. Alina Niga, director, prof. Teodora Amăriucăi;
  18. Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena”, pr. Dumitru Mujdei și Școala Gimnazială „Luca Gavril” Drăguseni, prof. Petrică Munteanu, director, și prof. pr. Cristian Solcanu;
  19. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Dumbrăveni, pr. Vasile Ioniță; Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, prof. Liviu Drobotă și prof. Mihaela-Paula Dranca;
  20. Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, prof. Cristina Vrabie și prof. Ștefan Tanasă; Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Fălticeni, pr. Adrian Brădățanu;
  21. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Fetești, pr. Adrian Costîn;
  22. Biserica „Sf. Dumitru” Fundu Moldovei, pr. Marian Babici, pr. Modest Babici; Școala Gimnazială „Dimitrie Gusti” Fundu Moldovei, prof. pr. Ionuț Ionescu, prof. Elisabeta Zaișovschi, director;
  23. Parohia „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Gălăneşti, pr. Ioan Moroșan; Școala Gimnazială „Samson Bodnărescu” Gălănești, prof. Ramona Anton;
  24. Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, Paraclisul „Sf. Apostol Andrei”, prof. Livia-Teodora Țebrean, diac. Alexandru-George Chimiec, prof. Petru Marian Călinescu, director;
  25. Parohia „Sf. Dumitru” Hănţeşti II și Şcoala Gimnazială „Mihai Halunga” Hănţeşti, pr. prof. Ciprian Rusu, prof. Andrei-Sergiu Asăvoaie, director;
  26. Parohia „Sfinții Arhangheli” Hârtop, Școala Gimnazială Hârtop, pr. prof. Ilie Costan;
  27. Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Herla, pr. prof. Costel-Ovidiu Pica; Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” Slatina, prof. Alin Dumitru Sărbușcă Moraru, director;
  28. Parohia „Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir” Horodnic de Sus, pr. Alexandru Pitic și pr. Grigore Vatamaniuc; Școala Gimnazială „Iulian Vesper” Horodnic de Sus, prof. Gabriela-Marcela Bănilean;
  29. Școala Gimnazială Humoreni, coord. pr. Nicolae Lucian Hirghiligiu și prof. Silvea Vorobchevici;
  30. Parohia „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia” Ilișești, pr. prof. dr. Marius Ungureanu, pr. prof univ. dr. Dumitru-Dănuț Popovici; Școala Gimnazială „Simion Florea Marian” Ilișești, prof. Nicolae David;
  31. Parohia ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” Ipotești 1, Școala Gimnazială Ipotești, pr. dr. Constantin Bobu și pr. prof. Gabriel Muntianu;
  32. Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Lămășeni, pr. Adrian Pintilie;
  33. Parohia „Sf. Cuv. Parascheva”, Marginea II, pr. Florin Lupu, pr. Dumitru Lungu; Școala Gimnazială Nr. 3, prof. Gabriela-Marcela Bănilean;
  34. Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” Marginea III, pr. Vasilică-Nicanor Leuștean; Școala Gimnazială Nr. 2 Marginea, prof. Daniela Casandra, director;
  35. Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Oniceni, preot Sebastian Atomei; Școala Gimnazială Oniceni, prof. Oana-Miruna Oprea, director; prof. Iulian Popa;
  36. Parohia „Sfântul Dumitru” Ostra, pr. Gavril Dumbravă, prof. Vasile Moroșan;
  37. Școala Gimnazială „Cristofor Simionescu” Plopeni, prof. Anca-Elena Chelba, director; Biserica ,,Sf. Arhidiacon Ștefan” Mereni, pr. Constantin Chelba, pr. Pavel Chiriac, pr. George Mihoc;
  38. Parohia „Sfântul Andrei” Basarabi, com. Preutești, pr. Carp Romică; Școala Gimnazială Preutești, Structura Basarabi, prof. Laura Carp;
  39. Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Rădășeni, pr. Constantin Aioanei și prof. Elena Manolache;
  40. Parohia „Sfântul Gheorghe” Sadova, pr. Irineu Horga, pr. prof. Ionuț Ionescu; Parohia „Sfântul Nicolae” Sadova, pr. Simion Mândrilă, pr. Vasile Lehaci; Școala Gimnazială Sadova, prof. Lavinia-Diana Horga, director;
  41. Parohia ,,Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” Sasca Mare, pr. prof. Sergiu Ionică; pr. Simion Vasile Ungureanu;
  42. Parohia ,,Sfântul Dumitru” Siret, Colegiul Tehnic ,,Lațcu Vodă” Siret, pr. prof. Dorin-Ioan Puiuleț;
  43. Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Slatina, pr. Paul Iulian Suditu; Școala Gimnazială „Alexandru Lăpușneanu” Slatina, prof. Alin-Dumitru Sărbușcă Moraru, director;
  44. Parohia „Sfânta Treime” Spătărești, pr. prof. Tudor Andrioaia;
  45. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Straja, pr. Ioan Morar; Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja, prof. Ionuț Cotos;
  46. Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Straja, pr. dr. Constantin Oprea; Școala Gimnazială „Dimitrie Onciul” Straja, prof. Ionuț Cotos;
  47. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pr. Ciprian Dumitru Hirghiligiu, pr. Ștefănel-Stelian Ciurciun; Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, prof. Andrei Șfeduneac;
  48. Biserica „Sfânta Înviere” (Trei clopote) Suceava, pr. Ionel Irimia; Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Suceava, prof. Narcisa-Elena Tiperciuc;
  49. Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Capela „Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt”, pr. prof. dr. Gheorghe-Florin Hostiuc;
  50. Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Biserica „Sf. Dumitru”, pr. prof. dr. Adrian Duțuc, prof. Anamaria Munteanu;
  51. Parohia ,,Sfânta Cruce” Obcini, pr. Vasile Baltag; Școala Gimnazială ,,Ion Creangă” Suceava – prof. dr. Luminița-Elena Martiniuc, director; prof. Adriana Enea; prof. Mihaela-Lavinia Andoni; prof. diac. Alexandru Chimiec, prof. Mariana Andreuţă, prof. Rodica Florescu, prof. Brînduşa Gabor;
  52. Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod” Suceava, prof. Monica Matei; Biserica „Sfinții Apostoli Petru si Pavel” Itcani, pr Mihai Clipa;
  53. Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Șcheia, pr. dr. Cezar Onesim; Grupul folcloric ,,Mușatinii” de la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, prof. Oana-Diana Onesim;
  54. Parohia „Sf. Nicolae” Uncești, Școala Gimnazială „Artur Gorovei” Bunești, prof. pr. dr. Florin Grigorescu;
  55. Parohia „Înălțarea Domnului” Vama, pr. Vasile Gavra, pr. Ioan Gavra, profesor Tiberiu Creciunescu, prof. Elena Torac;
  56. Parohia „Sfântul Nicolae” Vama, pr. prof. dr. Alexandru Cojocari-Moroșan, pr. Dumitru Moroșan, profesor Tiberiu Creciunescu, prof. Elena Torac;
  57. Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” Vereşti, pr. prof. Sorin Gavriliuc; Școala Gimnazială Verești, prof. Mihai Apăvăloaie, prof. Sanda-Mariana Turturean, director;
  58. Parohia „Acoperământul Maicii Domnului”, Vicovu de Sus-Plai, pr. Ilie Nistor, pr. Mihai Isopescu; Școala Gimnazială Nr. 3 Vicovu de Sus – Plai, prof. Constantin Fusa, prof. Lăcrimioara-Măriuca Parasca, director;
  59. Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Vicovu de Sus – Centru, pr. prof. Gabriel Cheaburu; Școala Gimnazială Bivolărie, prof. Daniela Cheaburu, director; Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus, prof. înv. primar Simonela Nistor;
  60. Parohia „Sfântu Gheorghe” Vicovu de Sus – Laura, pr. Florin Mihalescu; Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Sus, prof. Daniela Morar.

Înscrierile continuă. Așteptăm alte și alte biserici și școli să ni se alăture. Înscrierea în Programul eparhial Liturghia copiilor se comunică prin transmiterea unui  email de intenție, care să cuprindă datele de contact ale coordonatorului local și coordonate relevante ale proiectului propriu, pe adresa coordonatorului de program, ceredeev.daniela@isj.sv.edu.ro.

prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru Religie,

inițiator și coordonator de program

Articolul anterior

„Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!“. Campanie națională de prevenire

Articolul următor

„Tabloul povestește”. Lumea lui Eminescu prinde viață în realitatea virtuală

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
„Tabloul povestește”. Lumea lui Eminescu prinde viață în realitatea virtuală

„Tabloul povestește”. Lumea lui Eminescu prinde viață în realitatea virtuală

ARTICOLE RECOMANDATE

Sfântului Mare Mucenic Mina cinstit într-o parohie din Iași

Sfântului Mare Mucenic Mina cinstit într-o parohie din Iași

2 ani ago
Se împlinesc 367 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale

368 de ani de la sfințirea Catedralei Patriarhale

6 luni ago
Moment aniversar pentru o parohie românească din Germania

Moment aniversar pentru o parohie românească din Germania

2 ani ago
Ziua Marinei Române este sărbătorită de praznicul Adormirii Maicii Domnului

Ziua Marinei Române este sărbătorită de praznicul Adormirii Maicii Domnului

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței