1. Ce plăcut este să găsești persoana potrivită pentru a i te confesa, pentru a-i încredința o taină sau pentru a-ți spune, pur și simplu, un gând pe care nu intenționezi să-l faci public? Să ai sentimentul că cel din fața ta îți împărtășește tristețea, bucuria, revolta, supărarea sau ce-o mai fi pe-acolo, prin confesiunile tale, să deslușești, în încuviințările lui tacite, că nu mai ești singur, ci sunteți doi și povara gândului tău se sprijină de-acum pe doi umeri, scrie doxologia.ro.
Să fii convins că taina ta e bine păstrată, și că ea va pleca în mormânt, odată cu cel din fața ta, că bucuria ta îl bucură deopotrivă și pe celălalt și să nu întrezărești nici o urmă de invidie în gesturile sau cuvintele sale. Să-i mulțumești lui Dumnezeu că ți-a scos în cale acel suflet ales și să te încrezi în fiecare respirație a acestuia, în fiecare mângâiere, în fiecare sfat pe care ți-l dă, nutrind convingerea că este sincer și dezinteresat.
2. Și ce tragedie se întâmplă în sufletul tău, atunci când, pe neașteptate, dibuiești cea de-a doua față a „minunatului suflet” ce ți-a stat, până de curând, în preajmă, îmbibându-se ca un burete cu lacrimile tale de necaz sau bucurie. Vezi dintr-o dată cum lumea te privește lung și nu știi de ce, și mai vezi apoi cum confesiunile tale au ajuns, între timp, folclor, circulând din gură-n gură (nu era oare mai simplu să organizezi o conferință de presă?) și cum îți vin, din stânga și din dreapta, sfaturi privind o problemă pe care erai sigur că nu o știi decât tu și confesorul tău.
Afli, cum cel pe care contai că-ți este aproape, te perpelește la focul mic al imposturii sale, comentându-te în toate felurile pe la toate colțurile lumii, găsind propriile interpretări, tendențioase și îmbibate cu ură, ale tuturor întâmplărilor tale, mai bune sau mai rele. Încet-încet, o a doua sa față, odios de schimonosită, prinde contur. Le privești pe amândouă laolaltă și te uimești. Neștiind că tu știi, făptura umană continuă să-ți zâmbească prietenos și să-ți caute vecinătatea, oferindu-și în continuare umărul generos.
3. Și, lăsând imaginația să lucreze, te gândești ce ușor ne-ar fi tuturor dacă peste noapte o mână divină ar așeza, cu un marker permanent, pe fruntea acestor indivizi, înscrisul de avertizare: „Atenție! Om cu două fețe!”
