marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Doliu în rândul preoților: IPS Teofan a săvârșit slujba înmormântării pentru părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
30/03/2026
in Religie, Reportaj, Social
141
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În Duminica a 5-a din Postul Mare, 29 martie 2026, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba înmormântării pentru părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu, parohul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din satul Borniș, comuna Dragomirești, Protopopiatul Piatra Neamț, scrie doxologia.ro.

Slujba prohodirii a fost oficiată în biserica pe care părintele a slujit-o cu dăruire timp de peste două decenii, înconjurat de rugăciunea unui sobor de preoți și diaconi, în prezența familiei îndurerate, a credincioșilor din parohie, a fiilor duhovnicești și a tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a trecut la cele veșnice în dimineața zilei de 27 martie 2026, după o suferință îndelungată, purtată cu multă răbdare și credință, provocată de o boală hematologică gravă. Timp de 13 ani, a purtat crucea bolii cu demnitate, trecând prin numeroase spitalizări și intervenții chirurgicale, fără a-și pierde nădejdea în Dumnezeu și dragostea față de slujirea sacerdotală.

Născut la 4 aprilie 1980, la Piatra Neamț, din părinții Mihai și Olguța Ungurianu, părintele Ovidiu a urmat drumul formării teologice încă din anii adolescenței, absolvind Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar apoi Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, unde a urmat și cursurile de master.

În anul 2005 a primit harul preoției prin hirotonia săvârșită de Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la Catedrala Mitropolitană din Iași. În același an, la 15 martie, a fost numit preot paroh la Borniș, locul în care avea să-și împlinească întreaga vocație pastorală.

Timp de 21 de ani de slujire, părintele Ovidiu-Mihai Ungurianu a desfășurat o bogată activitate misionară, pastorală, administrativă, social-filantropică și culturală. Prin osteneala sa, biserica parohială a fost restaurată integral, au fost înlocuite ferestrele, a fost ridicată o casă socială modernă, cu toate utilitățile necesare, precum și un apartament parohial. Totodată, în curtea bisericii a zidit o fântână și o troiță, iar la școala din sat a înălțat un monument-troiță în memoria eroilor, cu prilejul Centenarului Marii Uniri.

Dincolo de realizările materiale, părintele a rămas în inimile credincioșilor drept un păstor blând, apropiat de oameni, statornic în rugăciune și jertfelnic în slujire.

Alături i-a stat permanent doamna preoteasă Roxana-Elena, profesor de educație vizuală și religie, împreună cu care a crescut și educat trei copii: David-Dumitru, Maria-Ștefania și Mina-Nicolae, familie frumoasă care a fost pentru părintele sprijin, bucurie și întărire în anii grei ai suferinței.

Un moment aparte al slujirii sale l-a constituit și proiectul cinematografic realizat împreună cu fiul său, David-Dumitru, intitulat „Bornișul și oamenii săi”, o mărturie de suflet despre comunitatea pe care a iubit-o și a slujit-o până la capăt.

La finalul slujbei de înmormântare, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de condoleanțe, subliniind faptul că despărțirea de cei dragi nu este una definitivă, ci o plecare vremelnică în lumina Învierii lui Hristos:

Cei care pleacă din această lume, de fapt, nu mor, ci doar pleacă. Pleacă pentru puțin timp, până când, peste mulți ani sau mai puțini, sau poate peste multe decenii, și noi, ca preoți, vom pleca — astăzi, mâine, peste decenii —, cât îi este rânduit fiecăruia. Și tot acolo va pleca și doamna preoteasă, sau copiii ei, sau enoriașii aflați aici, de față. Părintele a propovăduit, de la altar, taina că Hristos a înviat. Și, dacă Hristos a înviat, înseamnă că și părintele, sufletul lui, nu moare, ci este doar puțin plecat.

Aceasta este esența lucrării pe care părintele a săvârșit-o și pe care o amintim acum, în ceasul plecării sale. Căci a slujit aici, s-a îngrijit de cele ale bisericii, de cele din jurul bisericii, de cele legate de Liturghie, de cele legate de spovedanie, de binecuvântarea celor care se nasc, a celor care își unesc viața în Sfânta Taină a Cununiei, a celor care pleacă de aici, apoi de sfințirea caselor, de toate cele care sunt legate de misiunea preoțească.

Acum, Dumnezeu, chemându-l la Sine, după gândul Său, foarte greu de înțeles pentru noi, cei poate prea mult aplecați spre lucrurile de jos, îl primește în iubirea Sa.

Dar Dumnezeu, primindu-l la Sine, are El încredințarea, și o avem și noi, că taina credinței în Înviere este cea care, cu toată tristețea omenească pe care o au toți cei de față, în primul rând doamna preoteasă și copiii, aduce mângâiere. Tristețea omenească firească este dublată, însă, de credința în Înviere.

Prin slujba săvârșită duminică de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, clerul și credincioșii au adus un ultim omagiu celui care a fost un slujitor devotat al Sfântului Altar și un părinte iubitor pentru comunitatea din Borniș.

Dumnezeu să îl odihnească în lumina Împărăției Sale și să așeze sufletul său în ceata drepților!

Sursa: doxologia.ro

Tags: IPS Teofan
Articolul anterior

Cuvântul zilnic: Oameni cu două fețe

Articolul următor

Părintele Petru Fercal, protopopul de Botoșani, își aniversează ziua de naștere

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Părintele Petru Fercal, protopopul de Botoșani, își aniversează ziua de naștere

Părintele Petru Fercal, protopopul de Botoșani, își aniversează ziua de naștere

ARTICOLE RECOMANDATE

Nepotul Sfântului Dumitru Stăniloae va fi în dialog cu studenții la Cercul de spiritualitate al Facultății de Teologie din Iași

Nepotul Sfântului Dumitru Stăniloae va fi în dialog cu studenții la Cercul de spiritualitate al Facultății de Teologie din Iași

1 an ago
La mulți ani de Sfântul Stelian

La mulți ani de Sfântul Stelian

2 ani ago
„Săptămâna Verde” la Școala Gimnazială nr. 1 Adășeni

„Săptămâna Verde” la Școala Gimnazială nr. 1 Adășeni

7 luni ago
Gala Excelenței culturii tradiționale botoșănene

Gala Excelenței culturii tradiționale botoșănene

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței