Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Lunca Rateș, comuna Scânteia, județul Iași, se numără printre comunitățile implicate activ în desfășurarea etapei locale a Concursului Național Catehetic, ajuns anul acesta la cea de-a XVIII-a ediție, conform portalului doxologia.ro
Sub coordonarea părintelui paroh Marian Florin Fluerică, în cadrul parohiei au fost organizate trei cateheze tematice dedicate familiei creștine: „Familia – icoană a Sfintei Treimi”, „Familia în rugăciune – iubirea lui Dumnezeu”, realizată în parteneriat cu Școala „Axinte Uricariul”, și „Familia în fapte – iubirea aproapelui”.
Activitățile au fost completate de momente interactive și formative pentru copii, care au participat la rugăciuni pentru cei aflați în nevoie, au realizat o „ghirlandă a prieteniei” și au luat parte la jocuri de echipă menite să dezvolte spiritul de colaborare și solidaritate.
În această perioadă, parohiile din întreg județul Iași desfășoară activități similare, în cadrul etapelor locale ale concursului, care are ca scop promovarea valorilor familiei creștine și evidențierea modelelor de credință din viața Bisericii. Inițiativele includ cateheze aplicate, ateliere de creație și acțiuni social-filantropice, toate contribuind la întărirea legăturii dintre Biserică și comunitate.
Coordonat de Biroul de Catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor, concursul implică grupuri catehetice din protopopiatele Iași I, II și III, Pașcani și Hârlău, care își finalizează în această perioadă portofoliile de activități. Proiectele vor fi evaluate la nivel de protopopiat, urmând ca cele mai reprezentative să fie selectate pentru etapa eparhială, mai precizează portalul doxologia.ro,
În Protopopiatul Iași III, 17 parohii participă la această ediție a concursului, sub coordonarea părintelui protopop Mihail Roșu și a responsabilului cu cateheza, părintele Dan Pădure.















