Club Sportiv Impact Taekwondo a anunțat deschiderea oficială a unei noi sucursale în orașul Săveni, activitatea urmând să se desfășoare în cadrul Sălii Sporturilor din localitate.
Noua inițiativă oferă copiilor și tinerilor din Săveni posibilitatea de a practica taekwondo-ul, un sport recunoscut pentru beneficiile sale în dezvoltarea disciplinei, respectului, perseverenței și încrederii în sine, contribuind totodată la o dezvoltare fizică armonioasă.
Reprezentanții clubului au precizat că deschiderea sucursalei a fost posibilă datorită colaborării cu Primăria Orașului Săveni și sprijinului acordat de primarul Relu Tîrzioru.
„Am găsit în administrația locală un partener deschis și preocupat de dezvoltarea activităților sportive și educative pentru copii și tineri. Sprijinul acordat a contribuit decisiv la materializarea acestui proiect”, au transmis reprezentanții Clubului Sportiv Impact Taekwondo Botoșani.
Potrivit conducerii clubului, noua sucursală își propune să ofere tinerilor un mediu sănătos și profesionist în care să își dezvolte atât abilitățile sportive, cât și valorile necesare în viața de zi cu zi.
Clubul îi invită pe toți copiii și tinerii interesați să participe la antrenamente și să descopere beneficiile practicării taekwondo-ului într-un cadru bazat pe respect, performanță și dezvoltare personală.
Clubul Sportiv Impact Taekwondo Botoșani activează în județul Botoșani promovând sportul și educația prin activități dedicate copiilor și tinerilor.

















