Timp de trei zile, Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” devine punct de întâlnire pentru iubitorii de muzică folk, poezie, literatură și film. În perioada 21–23 august 2026 se desfășoară Festivalul Național de Muzică „Seri Eminesciene”, eveniment care propune publicului un program divers, destinat atât iubitorilor de cultură, cât și copiilor și tinerilor.
Festivalul debutează astăzi, 21 august, cu Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret. Concursul are două secțiuni: individual, de la ora 10.00, și formații, de la ora 14.00, ambele desfășurate în Amfiteatrul interior.
Prima zi include și o serie de activități literare și culturale. De la ora 10.00 este programat cercul de lectură „Unde fugim de-acasă?”, iar de la ora 12.00 sunt anunțate lecturi și lansări de carte ale Editurii „Junimea”. Programul continuă cu „Oracol literar”, „Cufărul cuvintelor uitate”, „O protopedeală muzicală – test” și proiectul „BtLaPas – Botoșaniul pe hartă”.
Seara, de la ora 19.00, publicul poate participa la proiecția scurtmetrajului From Nora, realizat de Paula Benu, în spațiul exterior al Muzeului tematic.
Muzică folk și poezie, sâmbătă și duminică
Programul continuă sâmbătă, 22 august, cu numeroase activități pentru public. Sunt programate ateliere de pictură pe față, caricatură și jucării din lemn, lecturi și lansări de carte, activități dedicate copiilor, precum și o întâlnire a Cenaclului „Sburătorul”, de la ora 17.00.
De la ora 18.00 va fi proiectat scurtmetrajul Cu îngerul, de Paula Benu, iar seara este rezervată muzicii folk. Începând cu ora 19.00, pe scena Amfiteatrului exterior vor urca Mircea Vintilă, Fără Zahăr, Alina Manole și Țapinarii.
Duminică, 23 august, ultima zi a festivalului păstrează același caracter cultural și interactiv. Programul cuprinde „Cum coloram odată…”, „Oracol literar”, pictură pe față, „Trăsnăi cu duh – premise literare”, activități pentru copii, ateliere de jucării din lemn, caricatură și „BtLaPas – Botoșaniul pe hartă”.
De la ora 18.30, spectatorii sunt invitați la proiecția scurtmetrajului Te iubesc, realizat de Paula Benu. Festivalul se încheie cu un nou recital de muzică folk, programat la ora 19.00, în cadrul căruia vor cânta Ducu Bertzi, Dinu Olărașu, Trupa Odyssey și Comitetul de femei – Dana Florian, Elena Albu și Iulia Bădulescu.
Prin programul propus, „Seri Eminesciene” transformă Ipoteștiul, timp de trei zile, într-un spațiu al întâlnirii dintre muzică, poezie, literatură și arte vizuale.















