Orașul Piatra-Neamţ este menţionat pentru prima oară în actul din data de 31 iulie 1431, prin care Alexandru cel Bun a dăruit Mănăstirii Bistriţa două prisăci şi o „casă a lui Crăciun de la Piatra”, relatează Ziarul Ceahlăul.
Cu toate acestea, primele menţiuni scrise despre oraşul Piatra-Neamţ sunt datorate „Cronicii ruseşti″ (1387 – 1392) şi documentelor ocazionate de expediţia regelui Sigismund de Luxemburg în Moldova, în anul 1395.
Aşezarea de la poalele Pietricicăi s-a numit „Piatra”, până în anul 1859, când se adaugă cuvântul „Neamţ”. Completarea a fost necesară, pentru a deosebi oraşul de alte localităţi – numeroase la vremea respectivă – care purtau numele de „Piatra”.
În 1457, Ştefan cel Mare dă un hrisov din Mănăstirea Bistriţa, prin care întăreşte dania făcută de Alexandru cel Bun din 1431. Curţile domneşti din Piatra îşi aveau ca proprietate un număr de sate vechi din apropiere: Almaşu, Zăneşti, Faurii, Turtureşti, Vânătorii cu Peste Vale, Tătăruşii, Mărăţeii care se administrau de curte şi formau Ocolul târgului. Târgul Pietrei avea un soltuz şi 12 pârgari (un fel de consiliu comunal) şi pe actele oficiale se punea pecetea din vremea lui Ştefan cel Mare, care purta inscripţia: „Această pecete a Târgului Pietrei de la Ştefan Vodă 7021”. Aşadar, Cetatea de Piatră sau Cetatea Pietrei este una dintre cele mai vechi aşezări ale Moldovei, împreună cu Neamţul, Baia şi Trotuşul.
„Municipiul de pe malul stâng al Bistriţei se situează printre cele mai vechi aşezări din România, fiind atestat documentar pentru prima dată în actul emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun, la 31 iulie 1431. Prin documentul mai sus menţionat, domnitorul moldovean dăruieşte Mănăstirii Bistriţa două prisăci, una la Lăpuşna şi alta la Iţchil şi casa lui Crăciun din Piatra. Aşa cum ne vorbesc arhivele locale, prin construirea Curţii Domneşti în timpul lui Ştefan cel Mare şi mai ales a Ocolului ce cuprindea peste 30 de sate subordonate acestuia, Piatra va juca un rol însemnat în istoria Evului Mediu românesc, ca centru economic, politic, militar şi administrativ”, spune prof. Gheorghe Radu, fost director al Direcţiei Judeţene Neamţ a Arhivelor Naţionale, în lucrarea sa, „Pagini alese din istoria Judeţului Neamţ”.
Cele mai semnificative mărturii din istoria îndepărtată a municipiului se leagă de civilizaţia geto-dacică (pe înălţimile Bâtca Doamnei şi Cozla). Aici a existat un important centru politic, economic şi spiritual, numit Petrodava, menţionat în secolul al II-lea de Ptolemeu, în lucrarea „Îndreptar geografic”.
„Actualul stadiu de cunoaştere ştiinţifică ne permite să considerăm că pe teritoriul urbei Piatra-Neamţ s-a constituit, cu mai mult de 2000 de ani în urmă, un puternic centru antic ce se încadrează, prin elementele sale de cultură materială, civilizaţiei arheologice care a permis descoperirea unei aşezări geto-dacice în mai multe puncte (Cozla, Bâtca Doamnei) din zona localităţii reşedinţă de judeţ. Claudius Ptolemeu, în lucrarea sa, «Îndreptar geografic», elaborată în veacul al II-lea e.n., menţiona că «cele mai însemnate oraşe din Dacia sunt următoarele: Dacidava, Porolissum, Patridava, Petrodava» ş.a.”, adaugă prof. Gheorghe Radu.
Vechea denumire geto-dacică, provenită, după toate probabilităţile, din tracicul „piatră”, s-a păstrat de-a lungul a două milenii în forme prea puţin modificate. După cucerirea ei de către romani, aşezarea şi-a încetat existenţa, dar urmele descoperite atestă continuarea locuirii pe acest teritoriu.
De-a lungul timpului, nenumărate personalităţi au poposit pe meleagurile nemţene. „În urbea Piatra-Neamţ, denumită de bardul de la Mirceşti, poetul Vasile Alecsandri, «coroana de aur a Moldovei», şi-au purtat paşii şi au activat proeminente personalităţi ale literaturii, ştiinţei şi artei noastre naţionale: Calistrat Hogaş, Ion Luca Caragiale (revizor şcolar de Neamţ), Ion Negre, Mihai Stamatin, G. T. Kirileanu, Lascăr Vorel, Aurel Băieşu etc.”, mai aminteşte prof. Gh. Radu.
De numele oraşului Piatra-Neamţ se leagă şi faptul că aici s-a stabilit spre sfârșitul vieții, mai exact în anul 1903, Elena Cuza, soţia domnitorului Al. I. Cuza, aceasta locuind în casa situată pe strada Ștefan cel Mare, la numărul 35. Cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor, pe această casă a fost montată o plăcuță, purtând următorul text: „24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 1959. Aici și-a trăit ultimii ani de viață Elena Cuza (născută Mavros), soția primului domnitor al Țării Române Unite, care l-a înțeles și sprijinit în realizarea năzuințelor poporului“.
Un articol de Irina NASTASIU
