marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

A început cea de-a cincea ediție a Taberei de vară „Temerari pe drumul cunoașterii”

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
07/07/2026
in Cultură, Diverse, Religie, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Copii și tineri din cuprinsul eparhiei ocrotite de Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, dar și din țară, se bucură în acest an de momente autentice, vii și prețioase în cadrul celei de-a cincea ediții a Taberei „Temerari pe drumul cunoașterii”, din Dorna Arini, loc în care iau naștere cele mai dragi amintiri ale verii. Ateliere recreative, drumeții, rafting, tiroliană, cursuri de prim ajutor, vânătoare de comori, jocuri olimpice sunt numai câteva dintre activitățile pregătite de organizatori pentru a le ghida pașii participanților pe drumul cunoașterii, informează Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților/

Sub ocrotirea Născătoarei de Dumnezeu, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Ținutul Dornelor, copiii și tinerii vor avea în zilele de tabără popasuri sufletești în care Îl vor descoperi pe Dumnezeu prin rugăciunile dimineții și ale serii, cateheze și ateliere tematice.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și organizat de Departamentul Activități de tineret ATOS și tabere al Sectorului Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, evenimentul aduce împreună în fiecare vară sute de tineri în cadrul mai multor serii de câte 50 de participanți, cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani.

Cei dintâi oaspeți ai verii au poposit deja sub streașina Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini și s-au bucurat de primele activități ale săptămânii, ateliere interactive, și activități distractive și captivante. Un moment pe care participanții au mărturisit că îl vor ține minte a fost întâlnirea cu sfinții ocrotitori și descoperirea virtuților acestora în cadrul atelierelor de cateheză susținute de arhid. Daniel Cupeț, referent al sectorului organizator.

Alături de asistența duhovnicească, precum și de cea medicală, tinerii temerari se bucură de sprijinul neîncetat și de prietenia echipei de voluntari, precum și a reprezentanților Sectorul Catehizare, Tineret și Educație pentru Viață, coordonat de arhid. Paul Vlăduț Lungu, consilier eparhial. Sfinția sa a vorbit despre acest program care a ajuns la al cincilea an de desfășurare. „Este un proiect de tip tabără care invită tinerii din arhiepiscopie și nu numai, din întreaga Moldovă, să participe la un program de șase zile și îi invită să se rupă de cotidian și să încerce experiențe frumoase, ziditoare, cu alți tineri de aceeași credință cu ei, care au aceleași năzuințe și aceleași valori morale.

Bineînțeles, tot ceea ce se întâmplă aici are la bază rugăciunea, dar și experiențele și atelierele interactive, cum ar fi expediții pe munte, tiroliană, rafting, toate având drept scop apropierea tinerilor, o comunicare eficientă între ei și nu numai între ei, ci și cu ceilalți voluntari, cu coordonatorii și cu preoții care se află în tabără. Ne bucurăm și le mulțumim atât copiilor, cât și părinților și preoților care au ales să-i trimită pe tineri în tabără și subliniem faptul că astfel de activități sunt necesare și la nivel parohial, pentru că activitățile cu tinerii sunt un stâlp de susținere al parohiei și al Bisericii de mâine.”

Povestea temerarilor continuă pe tot parcursul lunii iulie cu numeroase activități menite să aducă bucurii și folos duhovnicesc în sufletele celor care, cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, vor deveni vrednice mlădițe a lui Hristos.

Au consemnat Daniela Livadaru și Irina Ursachi

Sursa: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

Tags: suceava
Articolul anterior

19 iulie – Ziua Comunei Cristești. Artiști îndrăgiți vor urca pe scena sărbătorii

Articolul următor

Pacienții asigurați vor avea acces online la dosarul lor medical printr-o nouă platformă

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
12 decembrie  – Ziua internațională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate

Pacienții asigurați vor avea acces online la dosarul lor medical printr-o nouă platformă

ARTICOLE RECOMANDATE

Se majorează taxa de drum. Noile tarife ale rovinietei de la 1 septembrie 2025

Se majorează taxa de drum. Noile tarife ale rovinietei de la 1 septembrie 2025

1 an ago
„Stop cadru cinematic”. Expoziţia artistei Ana Roua Vasilescu organizată de Muzeul Judeţean Botoşani

 „Vatra” – Expoziție dedicată pictorului Corneliu Dumitriu la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani

2 luni ago
Hram la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Victoria, ctitorită de Patriarhul Teoctist

Hram la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Victoria, ctitorită de Patriarhul Teoctist

2 luni ago
A trecut la cele veșnice Pr. profesor Nicu Moldoveanu, una dintre personalitățile muzicii bisericești românești

A trecut la cele veșnice Pr. profesor Nicu Moldoveanu, una dintre personalitățile muzicii bisericești românești

4 săptămâni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței