marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

A trecut la Domnul un slujitor devotat al Bisericii comunităţii: Părintele Emil Stroişteanu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
25/04/2025
in Diverse, Religie, Social
161
DISTRIBUIRI
1.5k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

 „Cu inimile îndurerate, aducem la cunoştinţa credincioşilor vestea trecerii la cele veşnice părintelui Emil Stroişteanu, la vârsta de 72 de ani. Un om al rugăciunii, al blândeţii şi al slujirii, părintele Emil a fost vreme de decenii un model de dăruire pentru Biserică şi pentru cei pe care i-a păstorit cu grijă şi iubire”, au transmis reprezentanții Bisericii „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Botoşani.

De-a lungul vieţii sale, părintele Emil a slujit cu smerenie şi jertfelnicie în parohiile Truşeşti şi Cătămărăşti-Vale, lăsând în urmă o amprentă vie în sufletele celor care i-au fost alături. în ultimii ani, chiar şi după retragere, a continuat să slujească cu aceeaşi râvnă la Parohia „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Botoşani, acolo unde era îmbisericit. Slujbele săvârşite de părintele Emil erau pline de căldură şi lumină, fiind un izvor de pace pentru cei care îl ascultau.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Credincioşii şi clerul îl plâng astăzi pe cel care a fost un părinte duhovnicesc pentru mulţi, un sprijin în momente grele, dar şi un chip senin al bucuriei în Domnul. Plecarea sa lasă un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut.

Trupul neînsufleţit al părintelui Emil este depus în biserica Sfântul Cuvios Antonie cel Mare din Botoşani, unde toţi cei care doresc îi pot aduce un ultim omagiu.

Slujba de înmormântare va avea loc în zilele următoare, iar înhumarea va fi la cimitirul bisericii Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena din Câtămărăşti-Vale, loc unde a slujit cu atâta dragoste şi credinţă.

Părintele Emil Stroişteanu s-a născut în data de 22.03.1953.

 A fost licențiat al Institutului Teologic de Grad Universitar București, promoția 1979.

Din anul 2003, a îndeplinit funcția de preot paroh la Parohia Cătămărăști Vale, Protopopiatul Botoșani.

După ieșirea la pensie, a slujit la Biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Botoşani, acolo unde a fost îmbisericit.

„Ne rugăm ca Dumnezeu să-l primească în împărăţia Sa, alături de sfinţi şi de drepţii Lui. Veşnica lui pomenire, din neam în neam!”

Articolul anterior

Mănăstirea Poiana Mărului, grădina cu minuni din Munții Buzăului, a Sfântului Cuvios Vasile (25 aprilie)

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Rafail, Nicolae și Irina

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Olimpiada, diaconița

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Olimpiada, diaconița

2 ani ago
„Zâmbet pentru un gest”. Spectacol caritabil organizat la Palatul Copiilor Botoșani

„Zâmbet pentru un gest”. Spectacol caritabil organizat la Palatul Copiilor Botoșani

5 luni ago
Tinerii din România pot călători gratuit cu trenul în Europa prin programul Discover EU 2025

Reducere la călătoriile cu trenul în Europa

8 luni ago
„Și gestul tău contează!” – ediția a XVIII-a a Concursului Național de Protecția Mediului s-a încheiat la Vorona

„Și gestul tău contează!” – ediția a XVIII-a a Concursului Național de Protecția Mediului s-a încheiat la Vorona

5 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței