sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Academia Copiilor „Hristos – Bucuria mea” în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
20/06/2024
in Cultură, Diverse, Educație, Religie, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectorul Media și Comunicare, organizează, pe toată perioada vacanței de vară, prima ediție a programului Academia Copiilor „Hristos-Bucuria”.

Este program educațional, cultural-filantropic, catehetic și social pentru copii și tineret, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, de aprofundare a conținuturilor asimilate de elevi în timpul orelor de curs, de învățare experiențială și colaborativă de noi conținuturi și de exersare a competențelor generale și/sau specifice prevăzute de programele școlare și de documentele-cadru, elaborate de Ministerul Educației, informează  Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Academia Copiilor se desfășoară cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Ahiepiscopul Sucevei și Rădăuților, propune o redimensionare a activităților edițiilor precedente ale  Școlilor de vară  „Copii și părinți la Altar” și are în vedere recomandarea ministerului de resort referitoare la exersarea și dezvoltarea de către elevi a unor valori şi atitudini care să completeze dimensiunea cognitivă a învăţării cu cea morală, din perspectiva finalităţilor educaţiei.

            Descrierea programului:

Coordonatorii locali, profesori de religie, preoți, profesori ce predau alte discipline, specialiști în diverse domenii, cu experiență relevantă în activități socio-educative pentru copii și tineret, vor  propune și desfășura proiecte proprii, subsumate programului;

Recomandăm și susținem organizarea unor activități interșcolare/interparohiale, care să ofere cadrul pentru rugăciune și învățare în comun și să faciliteze schimbul intercultural;

Participanți: copii și tineri din școlile/parohiile județului Suceava, organizați în grupe pe cât posibil omogene de vârstă, cu un  nivel relativ asemănător de competențe cheie, generale și specifice raportate la profilul dezirabil al copilului/tânărului de azi;

Tipuri de activități: instructive, liturgice, culturale, socio-educative și filantropice; ex: ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă și/sau de scriere creativ-reflexivă; participare la evenimente culturale diverse – piese de teatru pentru copii, întâlniri cu scriitori, artiști sau oameni-tezaur; lansare de carte, expoziții de artă, vizite la obiective culturale diverse; Liturghia copiilor; Privegherea copiilor;  Sfântul Maslu pentru copii; Acatist/Paraclis citit de  copii/cu și pentru copii; Vizidom (vizite la domiciliul vârstnicilor); vizionare de film cu mesaj duhovnicesc și/sau moral-religios, urmată de dezbatere; ateliere creative; ateliere catehetice; activități de timp liber de calitate, de voluntariat și inițiativă comunitară; activități socio-educative și sportive, de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la activități culturale;

În această ediție, programul va cuprinde și câte o activitate subsumată anului omagial, respectiv anului cultural 2024, cu precădere o activitate de tip Vizidom (vizite la domiciliul vârstnicilor) și cel puțin o activitate la care vor fi antrenați și părinții;

Moderatori/facilitatori ai învățării: preoți, profesori de religie, profesori ce predau alte discipline, specialiști în diverse domenii, cu experiență relevantă în activități socio-educative pentru copii și tineret, individual sau co-teaching preot-profesor/profesori de discipline diferite (învățare în diadă);

Orar/ritmicitate: activitățile Academiei Copiilor „Hristos – Bucuria mea” se vor desfășura în 5-6 zile, consecutiv, în perioada vacanței de vară, după un calendar propriu școlilor/parohiilor înscrise în program.

Înscrierea în Academia Copiilor „Hristos – Bucuria mea” se face prin transmiterea unui rezumat al proiectului propriu și a calendarului de desfășurare, în orice perioadă a vacanței de vară, pe adresa coordonatorului de program, ceredeev.daniela@isj.sv.edu.ro .

                                                                    Inspector școlar pentru religie,                                                           

                                                    prof. Daniela Ceredeev, coordonator de program                                       

Articolul anterior

Întâlnirea Cercului Pastoral Misionar „Sfântul Antonie cel Mare” Botoșani

Articolul următor

Mănăstirea Popăuți din Botoșani este colaboratoare a programului „Burse pentru copii săraci din Moldova”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Întâlnirea Copiilor de Preot din Arhiepiscopia Iașilor, la cea de-a doua ediție

Întâlnirea Copiilor de Preot din Arhiepiscopia Iașilor, la cea de-a doua ediție

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 „Jurnalul unui copil de preot. O poveste nespusă” este tema celei de-a doua ediții a Întâlnirii Copiilor de Preot din...

Cinci pompieri din cadrul ISU Botoșani au fost înaintați în gradul militar următor

Cinci pompieri din cadrul ISU Botoșani au fost înaintați în gradul militar următor

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 Ziua Pompierilor din România este și un moment în care îi onorăm pe cei care, prin munca și rezultatele lor,...

Articolul următor
Mănăstirea Popăuți din Botoșani este colaboratoare a programului „Burse pentru copii săraci din Moldova”

Mănăstirea Popăuți din Botoșani este colaboratoare a programului „Burse pentru copii săraci din Moldova”

ARTICOLE RECOMANDATE

5 septembrie 1944 – A trecut la cele veșnice Ioanichie Moroi, duhovnic ortodox, stareț al Mănăstirii Sihăstria

5 septembrie 1944 – A trecut la cele veșnice Ioanichie Moroi, duhovnic ortodox, stareț al Mănăstirii Sihăstria

1 an ago
Protejați-vă de frig

Dezlegare la pește de Buna Vestire, în 25 martie. Recomandările șefului ANPC: la ce trebuie să fim atenți când cumpăram pește

6 luni ago
Copiii din Dersca s-au întâlnit cu pompierii botoșăneni

Copiii din Dersca s-au întâlnit cu pompierii botoșăneni

4 săptămâni ago
2025 – Anul Centenarului Patriarhiei Române şi al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocşi români din secolul al XX-lea

Noi hotărâri ale Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței