Schimbul între elevi se poate realiza dacă elevii au aceeași medie de admitere la liceu, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB). Este vorba despre rezolvarea situațiilor speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă. Cererea și documentele necesare pot fi depuse sau transmise în zilele de 30 și 31 iulie, scrie edupedu.ro.
„Participarea la etapa de rezolvare a situațiilor speciale se face prin depunerea, de către părinte/tutore legal instituit/reprezentant legal al candidatului, în perioada 30 iulie – 31 iulie 2025, a unei cereri de înscriere, însoțite de documente specifice fiecărei situaţii speciale”, se arată în document.
Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se referă la:
- situații medicale speciale;
- schimburi de elevi;
- redistribuirea candidaților gemeni;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi;
Conform sursei citate, la etapa de rezolvare a situațiilor speciale se pot înscrie doar:
- candidaţii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere şi s-au înscris la unitățile de învățământ liceal la care au fost repartizaţi în perioada 24 – 29 iulie 2025;
- candidații care au fost admişi la liceele/clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și s-au înscris la respectivele unităţile de învăţământ liceal în perioada 24-29 iulie 2025;
- candidaţii care au fost repartizaţi computerizat pe locurile speciale pentru romi şi pe locurile distinct alocate candidaţilor cu CES şi care s-au înscris la unitățile de învăţământ liceal în perioada 24 -29 iulie 2025;
Cererea pentru schimbul între elevi trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
- copie a certificatului de naştere/copie a cărţii de identitate a candidatului;
- copie a adeverinței cu media de admitere a candidatului;
- copie a adeverinței cu media de admitere a candidatului cu care se dorește schimbul de loc;
- acordul scris al părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal al elevului cu care se doreşte schimbul de loc;
- copie a anexei la fișa de înscriere (pentru candidații care au susținut probe de aptitudini şi candidaţii care au susținut probe de verificare a cunoştinţelor de limba maternă/modernă);
- declaraţie pe propria răspundere a părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal, conform ANEXEI 2 la procedură, în cazul dosarelor transmise online.
- declarație – acord în cazul părinților divorțați, conform ANEXEI 3 la prezenta procedură;
- copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească, în cazul părinților divorțați.
Situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată din prima etapă de admitere se rezolvă în următoarea ordine:
- redistribuirea candidaţilor gemeni;
- corectarea unor erori de transcriere greșită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi (erorile produse de operatorii din sistem);
- situaţii medicale speciale;
- distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu;
- schimburi între elevi (elevii trebuie să aibă aceeaşi medie de admitere).
Pentru cazurile 2, 3 şi 4, candidaţii vor fi repartizați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere pentru fiecare situaţie în parte, în funcţie de opţiuni, respectându-se criteriul referitor la media de admitere, fără a depăşi numărul maxim legal de elevi la clasă. Criteriul referitor la media de admitere se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate planul de şcolarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidaţii romi şi pentru candidaţii cu CES.
Repartizarea candidaţilor care participă la etapa de soluţionare a situațiilor speciale pe locurile rămase libere în urma repartizării computerizate din prima etapă de admitere se face în data de 1 august 2025.
Citiți articolul întreg aici: edupedu.ro














