sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Aniversare a 3 ani curs de cusut, 25 septembrie 2025. Eveniment organizat de Centrul Creației Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
12/09/2025
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În luna septembrie 2025 se împlinesc trei ani de când la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, se organizează cursul de cusut cămăși tradiționale. Rolul acestui curs este de a (re)aminti însemnătatea cămășii, cea mai importantă piesă a portului tradițional. Cămașa este capabilă să ne descopere natura specifică a portului popular dintr-o zonă anume, dar, în același timp, ea este cea care poate defini acel aspect denumit diversitatea în unitate a portului românesc.

Portul tradițional a reprezentat dintotdeauna o „carte de identitate”, iar cămașa devine semnul cel mai clar al modului în care un popor vorbește despre sine de-a lungul generațiilor. Femeia împungea acul în cânepa lucrată cu trudă, în bătaia vântului și lumina soarelui, dând naștere cămășilor tradiționale, păstrate și purtate până în zilele noastre. Cămașa prindea cu adevărat viață, iar viață erau ornamentele care o îmbogățeau prin cromatică și veneau să adauge acel plus de suflu, transmițând mesaje codificate, un cod pe care îl cunoșteau.

Alte articole

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

Modelele de pe cămășile cusute la curs sunt luate fie de pe alte cămăși vechi, fie din cărți și cataloage de specialitate, dorindu-ne totodată, să descifrăm și noi, la rândul nostru varietatea de motive cusute pe aceste piese de port. Așadar, joi, 25 septembrie 2025, începând cu ora 16:30, la Cafeneaua „La Barista” (Pietonalul Unirii, nr.13, Botoșani), așteptăm alături de noi persoanele pasionate de cultură și piese de port. Doamnele din cadrul cursului de cusut vor împărtăși experiența dumnealor cu persoanele prezente la activitate, organizând și o mică expoziție cu cămășile în lucru, precum și cele finalizate.

A consemnat Daliana Bejan, referent Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale,

Sursa: Centrul Creației Botoșani 

Articolul anterior

Ce trebuie să conțină rucsacul de urgență. Scenariul unui blackout de 72 de ore în România

Articolul următor

Cinci zile de lumină în „tinda satului” – Tabăra „Comorile Satului” organizată la Suceava

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

Festivalul APOLODOR revine la Botoșani cu patru zile dedicate literaturii pentru copii și adolescenți

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani cu o nouă ediție, care va avea loc în...

„Noaptea Muzeelor la Sate”, la Memorialul Ipotești

Zilele Europene ale Patrimoniului, la Memorialul Ipotești

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” a dat startul activităților dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, printr-o serie de...

Articolul următor
Cinci zile de lumină în „tinda satului” – Tabăra „Comorile Satului” organizată la Suceava

Cinci zile de lumină în „tinda satului” – Tabăra „Comorile Satului” organizată la Suceava

ARTICOLE RECOMANDATE

Colocviu internaţional de heraldică la Iași

Colocviu internaţional de heraldică la Iași

1 an ago
Elevii de la Palatului Copiilor Botoșani merg la etapa națională a concursului „Tineri în Pădurile Europei”

Înscrieri deschise pentru Concursul Internațional „Tineri în Pădurile Europei”

6 luni ago
13 mai – Ziua Dorului: Ce este „dor”, cuvântul care nu se poate traduce în alte limbi

13 mai – Ziua Dorului: Ce este „dor”, cuvântul care nu se poate traduce în alte limbi

1 an ago
Absolvenții de liceu susțin miercuri, 11 iunie, proba obligatorie – Matematică sau Istorie

Bacalaureat 2026. Astăzi, absolvenții de liceu susțin proba la alegere a profilului și specializării

2 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței