Așa cum apa îți dăruiește un fel de întremare trupească, și simțim aceasta de câte ori ne este sete și bem apă, că se întâmplă ceva, o schimbare înlăuntrul nostru, tot așa este și cu „apa cea vie”, cu învățătura Mântuitorului, cu harul lui Dumnezeu care schimbă spre bine viața noastră.
În Duminica Samarinencei, de fiecare dată când am rostit, am avut în conștiință trei lucruri, și anume: înlănțuirile de gând, închinarea-n „duh și-n adevăr”, și credința din auz și credința din vedere. Acestea se potrivesc cu cuprinsul Evangheliei Samarinencei și anume, în legătură cu faptul că Domnul nostru Iisus Hristos vrând să bea apă și cerând de la samarineancă apă, a adus aminte de „apa cea vie”.
Putem face acum o legătură între apa care potolește setea și „apa cea vie”, adică harul lui Dumnezeu sau învățătura pe care o dă Mântuitorul și care este spre schimbarea spre bine a omului. Adică, așa cum apa îți dăruiește un fel de întremare trupească, și simțim aceasta de câte ori ne este sete și bem apă, că se întâmplă ceva, o schimbare înlăuntrul nostru, tot așa este și cu „apa cea vie”, cu învățătura Mântuitorului, cu harul lui Dumnezeu care schimbă spre bine viața noastră, scrie doxologia.ro.
Și pentru că Domnul Hristos a făcut legătura aceasta între apa cea obișnuită și „apa cea vie”, facem și noi legătură și ne gândim la înlănțuirile de gând, adică ne gândim la faptul că de la cele pământești trebuie să ne ridicăm gândul la cele cerești. De exemplu, de la ploaia care schimbă spre bine natura, ne putem gândi la ploaia de har dumnezeiesc care se revarsă peste lumea aceasta și care schimbă spre bine viața omului.
(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, p. 298)
