marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Arhim. Ioan Harpa: „Și noaptea face parte din timpul mântuirii noastre”.Predică la Duminica a 26-a după Rusalii

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
17/11/2024
in Educație, Religie
146
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În Duminica a 26-a după Rusalii, 17 noiembrie 2024, când se amintește Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina, Părintele Arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, a ținut un cuvânt de învățătură la Sfânta Liturghie.

Printre altele, Părintele Ioan a spus: „Viața voastră nu ține de bogăție, care credem că este a noastră, ci ține numai de Dumnezeu, în ale Cărui mâini suntem și care ne dăruiește toate cele de folos. Orice post este o perioadă de pocăință, rugăciune, milostenie, dar în acest post al Nașterii Domnului, avem o chemare mai accen­tuată la milostenie. Dumnezeu S-a milostivit de noi și a trimis pe Fiul Său, să se Întrupeze pen­tru mântuirea noastră, ca într-un dialog al iubirii”.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Articolul anterior

Întrunirea preoţilor din Protopopiatul Sevilla, Spania

Articolul următor

Atelier de Muzică Psaltică, 14 noiembrie 2024

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Atelier de Muzică Psaltică, 14 noiembrie 2024

Atelier de Muzică Psaltică, 14 noiembrie 2024

ARTICOLE RECOMANDATE

Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri

Ziua națională a conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri

2 ani ago
Unicul atelier de „Ceramică Kuty” din țară este la Botosani

Unicul atelier de „Ceramică Kuty” din țară este la Botosani

1 an ago
Excursie la Iași pentru copiii din Parohia Stănești

Excursie la Iași pentru copiii din Parohia Stănești

1 an ago
Peste 1.000 de elevi au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”

Peste 1.000 de elevi au participat la Programul Educațional „Școala Siguranței Tedi”

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței