marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Arhimandrit Ioan Harpa: „Suferința, necazul și boala ne unesc, iar starea de sănătate ne despart” Predică la Duminica a 29-a după Rusalii

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
20/01/2025
in Educație, Religie
155
DISTRIBUIRI
1.4k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În Duminica a 29-a după Rusalii, 19 ianuarie 2025, când se amintește pilda celor 10 leproși, Părintele Arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, a ținut un cuvânt de învățătură la Sfânta Liturghie.

Printre altele, Părintele Ioan a spus: Este în popor o vorbă despre cine­va nerecunoscător, care asemeni celor nouă, nu vrea să știe de „Mulțumesc!” și care mai este numit și le­pră: „Este o lepră, un ne­recunoscător”, la fel ca unul din cei nouă. Pentru a nu deveni în ochii celor din jur nerecunoscă­tori, putem să scăpăm de povara etichetării prin slava pe care trebuie să o aducem lui Dumnezeu doar prin actul de mulțumire față de binefăcătorul nostru, pentru că la Dumnezeu se ajunge doar prin aproapele.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Articolul anterior

Decalog la Duminica a 29-a după Rusalii, Vindecarea celor zece leproși

Articolul următor

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

Manifestări dedicate Unirii Principatelor Române la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț

ARTICOLE RECOMANDATE

Să nu vă încredeți în remediile „vindecătoare” de diabet din mediul online

Să nu vă încredeți în remediile „vindecătoare” de diabet din mediul online

2 ani ago
Arhimandrit Ioan Harpa: „ Mântuitorul Iisus Hristos este neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat și neschimbat ”. Predică la Duminica a cincea după Rusalii

Arhimandrit Ioan Harpa: „ Mântuitorul Iisus Hristos este neîmpărțit, nedespărțit, neamestecat și neschimbat ”. Predică la Duminica a cincea după Rusalii

1 an ago
Ziua Bucovinei: Cu 107 ani în urmă, la Cernăuți, bucovinenii se pronunțau pentru unirea cu România

Ziua Bucovinei: Cu 107 ani în urmă, la Cernăuți, bucovinenii se pronunțau pentru unirea cu România

11 luni ago
Pelerini din întreaga țară la Mănăstirea Secu, de hramul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Pelerini din întreaga țară la Mănăstirea Secu, de hramul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței