marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Binecuvântare la început de an școlar pentru Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 din Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/10/2026
in Educație, Social
144
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cadrele didactice și personalul de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 – Botoșani, au întâmpinat noul an școlar cu credință și recunoștință. Înainte de redeschiderea porților pentru copii, instituția a găzduit, vineri, 4 septembrie 2026, o slujbă de binecuvântare oficiată de Părintele Marian Macuc.

Evenimentul religios a reprezentat un moment de comuniune și de pregătire sufletească pentru întreaga echipă a grădiniței, înaintea începerii noului an școlar. Părintele Marian Macuc a săvârșit slujba de binecuvântare, adresând gânduri bune și rugăciuni pentru copii, părinți și cadrele didactice.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

La eveniment au participat membrii echipei Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 6 – Botoșani, precum și cei ai structurii Grădinița cu Program Normal „Licurici”.

„Orice început este mai frumos atunci când Îl avem pe Dumnezeu alături”, este mesajul transmis de reprezentanții instituției, care au subliniat importanța acestui moment înainte de revenirea copiilor în colectivitate.

Noul an școlar începe, astfel, sub semnul credinței, speranței și recunoștinței, echipa grădiniței propunându-și să le ofere celor mici un mediu sigur și primitor, în care să se simtă iubiți, protejați și încurajați să descopere lumea.

Pentru cadrele didactice, începutul unui nou an școlar înseamnă nu doar reluarea activităților educative, ci și un nou drum alături de copii și familiile acestora. Cu porțile pregătite să se deschidă luni, grădinița își întâmpină preșcolarii cu emoție și cu dorința de a transforma fiecare zi într-o experiență de învățare, bucurie și creștere.

Sursa: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 – Botoșani

Tags: Grădinița 6
Articolul anterior

Botoșaniul aleargă pentru o faptă bună. Coloract revine pe 6 septembrie. Restricții de circulație în municipiu

Articolul următor

Program: Proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
Program: Proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița

Program: Proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița

ARTICOLE RECOMANDATE

Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan va sfinți casa praznicală la o parohie din Botoșani

Înaltpreasfințitul Mitropolit Teofan va sfinți casa praznicală la o parohie din Botoșani

2 ani ago
Ziua internațională a voluntariatului. Un exercițiu al iubirii în Biserică

Ziua internațională a voluntariatului. Un exercițiu al iubirii în Biserică

2 ani ago
Filarmonica Botoșani invită botoșănenii la un concert simfonic din repertoriul compozitorului lui Ludwig van Beethoven

Filarmonica Botoșani invită botoșănenii la un concert simfonic din repertoriul compozitorului lui Ludwig van Beethoven

2 ani ago
Prea mult pește în Postul Crăciunului?

Prea mult pește în Postul Crăciunului?

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței