Zi de mare sărbătoare duhovnicească la Mănăstirea Hadâmbu, unde numeroși credincioși din întreaga regiune a Moldovei s-au adunat duminică dimineață, 18 mai, pentru a participa la un eveniment de profundă încărcătură spirituală: aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon de la Mănăstirea „Sfântul Pantelimon” din Agia (Aghia), Larisa – Grecia și sărbătorirea a 35 de ani de la reluarea vieții monahale în acest așezământ de rugăciune.
Începând cu ora 9.00, Sfânta Liturghie a fost oficiată în Altarul de vară al mănăstirii de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți și cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Cei trei ierarhi au fost înconjurați de un sobor de slujitori din România și Republica Moldova, marcând astfel și dimensiunea unității spirituale dintre cele două țări, scrie doxologia.ro.
Slujba a fost dedicată împlinirii a 35 de ani de la reluarea vieții monahale în cadrul Mănăstirii Hadâmbu, moment de aducere-aminte și recunoștință față de cei care au contribuit la renașterea duhovnicească a acestui loc binecuvântat.
În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a subliniat, printre altele, taina iubirii jertfelnice a lui Dumnezeu față de om, arătând că:
„Dumnezeu este doar viață și viață veșnică, dar, văzând că noi am ales moartea, a primit un trup muritor, S-a răstignit pe Cruce, răstignind toate păcatele noastre și a omorât, prin moartea Sa, moartea noastră. El a pus în mormânt, în loc de moarte, Trupul Său, care este viață veșnică. De aceea, înainte de Înviere, am mărturisit: „În mormânt ai pus viață, Hristoase, iar celor din morminte le-ai dăruit viață veșnică” și, mai mult: „Mormântul Învierii L-ai semănat, Doamne, ca pe o fântână adâncă a vieții veșnice în toate altarele.
Sfintele altare din toate bisericile ortodoxe din lume sunt, pe de o parte, mormântul în care Mântuitorul a așezat viața veșnică, iar, pe de altă parte, au devenit tronul vieții veșnice, de unde Domnul nostru Iisus Hristos ne dăruiește medicamentul vieții veșnice: Trupul și Sângele Său, spre iertarea păcatelor și pentru viața cea veșnică”.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a rostit un cuvânt de binecuvântare, evocând darurile lui Dumnezeu revărsate asupra acestui sfânt așezământ:
„Liturghia de astăzi este o mulțumire adusă în plus Domnului pentru această mănăstire. Cu treizeci și cinci de ani în urmă, se redeschideau porțile acestui așezământ monahal, după o perioadă lungă în care Dumnezeu a îngăduit ca multe mănăstiri să fie închise, pustiite, să rămână nu doar fără viețuitori, ci și fără urmă de viață între zidurile care mai rămăseseră. Tot atunci, Domnul a binecuvântat redeschiderea porților acestei mănăstiri. Părintele stareț Nicodim avea 26 de ani și a găsit o mănăstire în care cu greu puteai găsi un loc unde să-ți pleci capul. O singură cameră, ca după război, i-a oferit puțină odihnă.
A fost însă binecuvântarea Domnului că, în toți acești ani, multe mănăstiri s-au redeschis, iar în Biserică s-au înfăptuit lucruri frumoase, cu binecuvântare și cu înțelegerea faptului că Dumnezeu lucrează atât prin îngăduință, cât și prin binecuvântare. Iar binecuvântarea Lui este îmbelșugată și lucrează și prin oameni, atunci când aceștia răspund chemării divine.
A fost, așadar, o binecuvântare și o oportunitate pentru întreaga țară: să reconstruim biserici și clădiri, dar mai ales să ne înviorăm sufletele. Chiar dacă această binecuvântare a fost mare, tot ceea ce s-a înfăptuit aici nu s-a realizat fără greutate, fără trudă și, uneori, fără lacrimi.
Această zi este, prin urmare, o zi de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru belșugul revărsat asupra noastră în toți acești ani. Este, totodată, o mulțumire pe care, în numele meu și al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, o aducem părintelui stareț Nicodim, pentru că a venit aici cu credință și a rămas cu statornicie, curaj și hărnicie”.
La final, starețul așezământului monahal, Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, a rostit un cuvânt de mărturisire și recunoștință:
„Momentul la care suntem părtași este o mărturie a lucrării harului în timp, o confirmare a adevărului că jertfa rodește atunci când cuvântul este însoțit de faptă. În toți acești ani, lucrarea s-a înfăptuit în chip smerit, dar statornic, având drept catalizator cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem. Totodată, ea s-a întemeiat pe principiul scripturistic enunțat în epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov: „Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har.” (Iacov 4, 6)
Acest moment de bilanț este încununat de aducerea Sfințitelor Moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, de la Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Prezența sfintelor sale moaște aduce binecuvântare nu doar obștii monahale, ci și tuturor credincioșilor care o însoțesc în rugăciune, nădăjduind în lucrarea de mijlocire pentru primirea celor de folos, precum și pentru tămăduirea sufletelor și a trupurilor”.
Racla cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, așezată spre închinare în demisolul bisericii mari, a fost centrul rugăciunii și evlaviei sutelor de pelerini prezenți. Mulți dintre aceștia au venit să se roage pentru sănătate, vindecare și întărire sufletească, știind că Sfântul Pantelimon este cunoscut ca mare tămăduitor și ocrotitor al celor bolnavi.
Credincioșii vor avea ocazia să se închine la sfintele moaște până vineri, 23 mai 2025, când racla va fi dusă înapoi în Grecia, însoțită de rugăciunile și recunoștința tuturor celor care au primit binecuvântare prin mijlocirea Sfântului.
Scurt istoric
Mănăstirea Hadâmbu este una dintre cele mai frumoase mănăstiri din zona Iașilor, dar tezaurul ei cel mai de preț este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la care mii de pelerini îngenunchează și primesc mângâiere și vindecare minunată.
Așezământul s-a numit „Hadâmbu”, după numele ctitorului ei, boierul grec Iani Hadâmbu. Este un complex monastic fortificat, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica și zidurile sunt realizate din piatră de carieră sub forma unei fortărețe, datorită acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii și tătarii, prădând mănăstirile.
În jurul anului 1810, Schitul Hadâmbu era închinat Mănăstirii Galata, iar apoi pentru 3 ani Sfântului Mormânt de la Ierusalim. Aici au viețuit mai multe generații de călugări greci până în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a fost dată legea secularizării averilor mănăstirești. În urma acestei legi, monahii străini au fost obligați să părăsească mănăstirea.
Abia în 1937, prin voința egumenului Iov Mazilu și cu binecuvântarea patriarhului Miron Cristea, sfântul lăcaș a fost repopulat cu monahi și renovat, cunoscând o scurtă perioadă de înflorire, până în 1960, când frații au fost alungați de autoritățile comuniste în urma decretului 410/1959 și s-au risipit prin satele sărace din împrejurimi.
Sursa: doxologia.ro
Sursa video: Manastirea Hadambu
Vizionați fiii lacrimilor Maicii Domnului – Mănăstirea Hadâmbu, la 35 de ani de la reînfiinţare: https://www.youtube.com/watch?v=44pvfdxlYkQ
