marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Biserica Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou din satul Gotești, Basarabia, a fost sfințită

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
11/10/2024
in Religie, Reportaj, Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În data de 10 octombrie 2024, biserica „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou” din satul Gotești, protopopiatul Cantemirului și Tigheciului, construită în perioada 15 februarie 2022 – 1 septembrie 2024, cu binecuvântarea, sprijinul și sub coordonarea Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, cu ajutorul Secretariatului de Stat pentru Culte – Guvernul României, al Dlui. Ion Deli și a familiei sale, precum și a altor binefăcători, ctitori ai a fost târnosită.

Parohia Ortodoxă Română Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din satul Gotești, veche așezare românească menționată în acte la 1609, a luat ființă în anul 2021, ca urmare a intensificării lucrării pastoral-misionare din eparhie, la solicitarea credincioșilor care și-au dorit în localitatea lor o biserică sub omoforul Bisericii Mame – Mitropolia Basarabiei, Patriarhia Română, informează Episcopia Basarabiei de Sud.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Astfel, în 22 septembrie 2020, Episcopia Basarabiei de Sud a procurat terenul situat în strada Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 130, în suprafață de 0,1017 ha, de la familia Strohoteanu, iar în data de 22 aprilie 2021 a fost înregistrată Comunitatea Religioasă Parohia Ortodoxă Română Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, fiind începute demersurile pentru proiectarea bisericii în stil moldovenesc ștefanian. În data de 4 octombrie 2021 s-a obținut autorizația de construcție a bisericii, proiectul fiind realizat de către dl arhitect Mihai Andrieș.

După pregătirea terenului, în data de 2/15 februarie 2022, în ziua praznicului Întâmpinării Domnului, a fost pusă piatra de temelie a viitoarei biserici de către Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, înconjurat de un ales sobor de preoți, la eveniment participând reprezentanți ai Consulatului General al României la Cahul, autorități locale și mulțime de credincioși.

În anul 2022, biserica de zid a fost construită până la cota + 5 metri, credincioșii bucurându-se să poată participa la slujba hramului într-o zi ploioasă de toamnă, în viitoarea biserică. În anul 2023 s-a construit acoperișul de către dl. Ion Păscăreanu, făcându-se tencuielile interioare și exterioare, s-a făcut încălzirea în pardoseală și pavimentul din marmoră de Rușchița etc.

În data de 1 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat prima Sfântă Liturghie arhierească în noua biserică, cu această ocazie prezentând comunității pe noul preot paroh Sebastian-Ionuț Barbălată, care, împreună cu preoteasa Florentina s-au implicat în toate activitățile misionare și de organizare a comunității, supraveghind lucrările de construcție. Tot în această zi, clopotul donat Episcopiei de către Părinte Profesor Ioan Mihoc a fost sfințit și așezat, prin bunăvoința chiriarhului, în incinta bisericii, spre aducerea aminte de credința și jertfa eroilor neamului și a tuturor celor care s-au luptat pentru apărarea patriei străbune.

Lucrările de pictare în tehnica al secco au fost realizate de către pictorul Cosmin Țugui, în perioada 1 decembrie 2023-1 septembrie 2024, cu sprijinul ctitorilor și al binefăcătorilor, iar catapeteasma și mobilierul bisericii au fost sculptate în lemn de stejar de către preotul Gabriel-Mihai Alexei de la Calafidești, județul Suceava, fiind achitate parțial din fondurile alocate de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova și din donațiile altor binefăcători. Biserica a fost împrejmuită cu gard din fier, fiind amenajată incinta și exteriorul pentru activitățile specifice cultului.

Cu ocazia sfințirii bisericii, în semn de binecuvântare și apreciere, pentru întărirea în credință și din dorința menținerii valorilor credinței noastre Ortodoxe strămoșești și a spiritualității românești în Basarabia, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a dăruit acestei comunități un veșmânt care a acoperit moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, acesta fiind așezat spre închinare în biserica parohială.

Slujba de sfințire a bisericii s-a săvârșit în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea la București a moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, fiind oficiată de către Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, cu Preasfințitul Paisie Sinaitul, Episcop Vicar Patriarhal și Preasfințitul Macarie de Glavinitsa, Episcop vicar al Mitropoliei de Ruse, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi de pe ambele maluri ale Prutului, de față fiind reprezentanți ai Guvernului României, Secretariatului de Stat pentru culte, ai Departamentului pentru relația cu Republica Moldova, ai Autorităților centrale și locale din Republica Moldova și a unui număr mare de credincioși.

În semn de recunoștință și apreciere pentru activitatea desfășurată, la propunerea Preasfințitului Părinte Veniamin, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a oferit preotului paroh Sebastian Barbălată, preotului Petru Andon și dlui. Ion Deli ordinul Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, pentru clerici și respectiv pentru mireni. De asemenea, Preasfințitului Părinte Veniamin a oferit ordinul eparhial Crucea Sf. Ier. Dionisie pentru mireni primarului comunei Gotești și altor binefăcători, iar credincioșilor implicați diplome de apreciere și icoane cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.

La rândul său, ierarhul a primit din partea autorităților locale din comuna Gotești, ca semn de apreciere și recunoștință pentru tot sprijinul oferit localității – titlul de cetățean de onoare al comunei Gotești. Domnul primar a mulțumit Preasfințitului Veniamin pentru spirjinul acordat comunității prin construirea unei noi biserici cu o arhitectură deosebită în stil ștefanian, pentru dragostea părintească manifestată pentru întreaga comunitate și pentru bucuria adusă comunității prin prezența multor ierarhi și preoți, veniți pentru a mulțumi lui Dumnezeu pentru acest dar atât de necesar. De asemenea, a mulțumit și preotului paroh pentru jertfelnicia de care a dat dovadă de când păstorește această comunitate, asigurându-l în continuare de sprijinul în realizarea proiectelor care se vor materializa, menite să aducă comunității bucurii și hrană duhovnicească.

Comunitatea a oferit ierarhilor în dar câte un omofor și epitrahil în semn de recunoștință, mulțumind tuturor celor prezenți la acest popas duhovnicesc al localității Gotești, aducător de binecuvântare, bucurie și har.

Preotul paroh a adresat la rândul său un cuvânt de mulțumit tuturor celor care au contribuit la zidirea acestei biserici, în mod special Preasfințitului Părinte Veniamin pentru dragostea părintească, sprijinirea și îndrumarea care au condus spre acest moment de bucurie pentru întreaga comunitate păstorită.

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.

Sursa video: TRINITAS TV.

Articolul anterior

Două unități de învățământ din județul Botoșani au fost decorate de președintele Klaus Iohannis

Articolul următor

Calea Sfinților: Mii de suflete în duh de rugăciune, împreună cu doi sfinți făcători de minuni, pe străzile orașului

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Calea Sfinților: Mii de suflete în duh de rugăciune, împreună cu doi sfinți făcători de minuni, pe străzile orașului

Calea Sfinților: Mii de suflete în duh de rugăciune, împreună cu doi sfinți făcători de minuni, pe străzile orașului

ARTICOLE RECOMANDATE

„Scoate violența școlară afară din anonimat”. Conferință dedicată tinerilor dorohoieni

„Scoate violența școlară afară din anonimat”. Conferință dedicată tinerilor dorohoieni

12 luni ago
Când începe și cât durează vacanța de vară 2025

Începe vacanța de vară 2026 pentru majoritatea elevilor. Calendarul pentru Evaluarea Națională, BAC și admiterea la liceu 2026

4 luni ago
Un preot harnic şi misionar: Părintele Grigore Diaconu își sărbătorește astăzi ziua de naștere

Un preot harnic şi misionar: Părintele Grigore Diaconu își sărbătorește astăzi ziua de naștere

11 luni ago
5 aprilie 1948 – S-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei

5 aprilie 1948 – S-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, Mitropolit al Moldovei

7 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței