Expoziția de fotografie „Bucovina – Pe dealuri neumblate IV”, o incursiune vizuală în inima peisajului bucovinean, va ajunge în perioada următoare la Botoșani și Vatra Dornei.
După succesul pe care l-a avut la Suceava, unde fotografiile au fost expuse la Galeria de artă Zamca (strada Zamca nr. 17, Suceava), creațiile realizate de membrii Clubului Fotografilor Suceveni, în cadrul celei de-a IV-a ediții a taberei lor de creație, vor fi admirate și de publicul botoșănean, la Galeria de artă ”Casa Zamfirescu”, Pietonalul Unirii dr. 9 Botoșani, în perioada 15 noiembrie – 27 noiembrie 2025.
Vernisajul expoziției va avea loc joi, 20 noiembrie 2025, de la ora 14:00. Curator: Mihai Pânzaru PIM, critic de artă: drd. Delia-Ioana Leizeriuc, organizatori: AJOFM Botoșani, director Anca Apăvăloaie, Asociația Institutul Bucovina, președinte, drd. Petru-Vasile Gafiuc.
Programul de vizitare:
Luni 8.00-16.30
Marti 8.00-16.30
Miercuri 8.00-16.30
Joi 8.00-18.30
Vineri 8.00-14.00
















