marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

,,Când pleacă la Ceruri un profesor  se stinge o lumină”. A trecut la cele veșnice o învățătoare de excepție și mamă iubitoare din județul Botoșani

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
10/09/2024
in Educație, Social
140
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În data de 8 septembrie 2024, s-a stins din viață, chiar de ziua numelui, preoteasa și învățătoarea Luminița-Mariana Zugravu, cadru didactic, care,  timp de trei decenii  s-a identificat „suflet și trup” cu Școala „Dimitrie Pompeiu” din comuna Broscăuți, județul Botoșani.

Preoteasa Luminița – Mariana Zugravu s‑a mutat din „casa de lut“ dincolo, trecând, asemenea multor semeni în zilele noastre, de pe crucea suferinţei provocate de bolile veacului acestuia, conştientă, dârză şi demnă, credincioasă şi împăcată, spre lumina oferită de Domnul tuturor celor care, în viaţă, „crucea au luat şi Lui au urmat cu credinţă“, a scris pe pagina de facebook, Părintele Teodor Ciuirariu, preot misionar de caritate la Spitalul Municipal din Dorohoi.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Este o nouă mărturie pentru încredinţarea noastră, pe de‑o parte, de pericolul real al bolilor incurabile, mai ales atunci când suntem fragili din pricina anumitor suferinţe mai mult sau mai puţin tratate, iar pe de altă parte, de asistenţa dumnezeiască în apropierea trecerii „pragului“ spre viaţa veşnică în care credem şi pe care o aşteptăm potrivit măsurii credinţei şi iubirii faţă de Hristos Domnul, Care pe toţi cei adormiţi în numele Lui „îi va aduce împreună cu El“ (I Tesaloniceni 4, 14).

Învățătoarea de vocație, dascălul excelent și preoteasa Luminița, în aceste momente, trebuie să încercăm a‑i zugrăvi, chiar şi prin intermediul acestor sărace cuvinte, un portret cât mai eliberat de aspectele trecătoare, omeneşti, ce rămân, până la obşteasca Înviere, mai mult înspre trupul din pământ.

Ceea ce ne‑ar ajuta mai concret ar fi trăsăturile sale spirituale, morale, intelectuale, îndeosebi pedagogice, întrucât mai bine de trei decenii s‑a identificat „suflet şi trup“ cu școala,, Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți.

Odrăslită în zona Dornelor , în copilărie a fost impresionată de evlavia părinţilor pe atunci cadre didactice. Mai târziu s-au mutat în județul Botoșani pe meleagurile natale a părinților în Ezerul Dorohoiului. Aici, la Dorohoi, a absolvit Colegiul Național „Grigore Ghica Vv.” în anul 1984.

„Tatăl ei va fi hirotonit preot la Parohia Nașterea Maicii Domnului Trestiana din Protopopiatul Dorohoi. A fost duhovnicul meu, eu de fapt crescând la umbra Părintelui Emil. Am copilărit împreună aș putea spune… Am citit cam aceleași cărți din imensa biblioteca pe care o avea părintele… eram cam de o statură și de-o seamă. Apoi fiecare a plecat pe drumul lui… Dumnezeu a fost generoas cu Luminița prezvitera … ea căsătorindu-se cu tânărul absolvent al Seminalului Nemțean, Mihai Zugravu. Împreună au un băiat și el preot care la rândul lui are doi copii. Scriam că a fost un dascăl iscusit, o învățătoare apreciată și iubită de copii. De fapt Luminița a urmat în carieră mamei sale care tot învățătoare a fost”, a mai menționat Preotul Teodor Ciurariu.

,,Când pleacă la Ceruri un profesor, un învățător, se stinge o lumină”.

Dar, în urmă rămâne excelența, iar noi păstrăm în suflete amintirea unui învățătoare remarcabilă, a unei ,,dăscălițe” deosebit de implicată, activă, care a iubit școala ca pe propria-i familie, a unui om care toată viața și-a dedicat-o școlilor din Broscăuți, precum și comunității locale.

MARE OM, MARE CARACTER: preoteasa Luminița a fost un pedagog și un dascăl de excepție, un profesionist iscusit și un model pentru toți care își desfășoară activitatea în școală .

„Suntem cu toții foarte triști, preoți, colegi, prieteni dincolo de cuvinte dar cu nădejdea Învierii în gând! Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să o odihnească în pace, în lumina cea neînserată a slavei Lui Dumnezeu ,, unde nu este nici întristare nici suspin ci Viața fără de sfârșit. Sincere condoleanțe și binecuvântare familiei îndurerate”, a conchis  Părintele Teodor Ciurariu.

Articolul anterior

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

Articolul următor

Fundația Medicală „Providența” a organizat o nouă caravană medicală în comuna Ștefănești, județul Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
Fundația Medicală „Providența” a organizat o nouă caravană medicală în comuna Ștefănești, județul Botoșani

Fundația Medicală „Providența” a organizat o nouă caravană medicală în comuna Ștefănești, județul Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

A încetat din viață marele compozitor moldovean Eugen Doga

A încetat din viață marele compozitor moldovean Eugen Doga

1 an ago
Atelier de pictură dedicat primăverii, la Biblioteca Județeană Botoșani

Atelier de pictură dedicat primăverii, la Biblioteca Județeană Botoșani

7 luni ago
Copilul trebuie „antrenat” să ia decizii singur

Copilul trebuie „antrenat” să ia decizii singur

3 ani ago
Revărsare de lumină și har în Parohia Laura – Vicovu de Sus. Biserica „Sfântul Gheorghe” a primit veșmântul resfințirii

Revărsare de lumină și har în Parohia Laura – Vicovu de Sus. Biserica „Sfântul Gheorghe” a primit veșmântul resfințirii

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței