Casa Socială de la Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Călugăreni, județul Botoșani, se apropie de o nouă etapă importantă a lucrărilor. Potrivit reprezentanților parohiei, în ultima perioadă au fost realizate mai multe lucrări de amenajare, iar comunitatea face în continuare apel la sprijin pentru finalizarea proiectului.
Pereții și tavanul clădirii au fost gletuiți, zona destinată bucătăriei a fost compartimentată, iar pe întreaga suprafață a fost turnată șapa de egalizare.
Pentru ca imobilul să poată fi finalizat și dat în folosință, mai sunt necesare o serie de lucrări și dotări. Printre acestea se numără șlefuirea și văruirea pereților și tavanelor, realizarea instalațiilor de apă și a scurgerilor, montarea a două uși de termopan pentru baie și bucătărie, precum și placarea cu gresie a unei suprafețe de aproximativ 80 de metri pătrați.
De asemenea, este necesară amenajarea băii cu obiecte sanitare și materiale pentru instalații, achiziționarea unui boiler electric, realizarea mobilierului pentru bucătărie și procurarea veselei și a accesoriilor necesare. Proiectul prevede și montarea a nouă aplice bisericești.
Reprezentanții parohiei estimează că pentru materialele și dotările necesare în etapa următoare este nevoie de aproximativ 18.475 de lei, sumă care nu include manopera și eventualele lucrări sau materiale neprevăzute.
Casa Socială este gândită ca un spațiu destinat întregii comunități. Aici ar urma să fie organizate pomeniri și agape, activități pentru copii și tineri, întâlniri ale comunității, dar și primirea persoanelor care trec pragul parohiei.
Parohia face apel la cei care doresc să contribuie la finalizarea proiectului. Sprijinul poate fi oferit atât financiar, cât și prin materiale de construcții, obiecte necesare dotării clădirii sau prin implicarea voluntară în lucrări.
Donațiile financiare pot fi făcute în contul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh”, IBAN RO44 RNCB 0046 0120 8906 0001, BIC/SWIFT RNCBROBU. Pentru donații prin Revolut sau BT Pay este disponibil numărul 0746 461 628.
„Orice contribuție, indiferent de valoare, este importantă și se adaugă efortului întregii comunități”, transmit reprezentanții parohiei, care le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit până acum lucrările și celor care vor continua să fie alături de acest proiect.
Sursa: Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Călugăreni, Botoșani

















