marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

CreativLit 2026 s-a încheiat la Memorialul Ipotești după patru zile dedicate prozei și poeziei

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
30/07/2026
in Cultură
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Atelierele de interpretare a textului CreativLit 2026, organizate la Memorialul Ipotești Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” s-au încheiat joi, 30 iulie, reunind timp de patru zile profesori de limba și literatura română din județele Botoșani, Suceava, Bacău, Brașov, Neamț și din Republica Moldova.

Ediția din acest an a fost structurată în două secțiuni: proză (27–28 iulie) și poezie (29–30 iulie). Primele ateliere l-au avut ca invitat pe scriitorul Adrian G. Romilă, iar întâlnirile au fost coordonate de prof. univ. dr. Daniela Petroșel. Participanții au discutat atât texte din creația invitatului, precum volumul Acasă, departe, cât și opere eminesciene, între care Făt-Frumos din lacrimă și Sărmanul Dionis, analizate din perspective contemporane de interpretare.

Alte articole

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026
A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

27/10/2026

În cea de-a doua parte a programului, dedicată poeziei, invitat a fost poetul și criticul literar Șerban Axinte. Atelierele au fost coordonate de prof. univ. dr. Antonio Patraș și de Lucia Țurcanu, discuțiile fiind construite în jurul unei selecții de poezii din creația invitatului, dar și al unor texte semnate de Mihai Eminescu. Ultimul atelier, desfășurat în dimineața zilei de 30 iulie, a propus o analiză aplicată a unor teme fundamentale din opera eminesciană.

Programul CreativLit a inclus și o vizită la Biblioteca Națională de Poezie „Mihai Eminescu” din Ipotești, ghidată de bibliotecara Cristiana Voicu, precum și participarea cursanților la întâlnirea Cercului de lectură pentru adulți, unde a fost discutat romanul Îndrăgostiții de Burhan Sönmez, sub coordonarea profesoarei Loredana Carcea.

Organizatorii au apreciat implicarea invitaților, a coordonatorilor și a participanților, subliniind că atelierele au oferit noi perspective de analiză și interpretare a textului literar, utile în activitatea didactică. Prin dialogul dintre scriitori, critici literari și profesori, CreativLit își consolidează rolul de spațiu de formare și schimb de idei pentru cadrele didactice interesate de metode actuale de predare a literaturii.

Tags: memorialul ipotesti
Articolul anterior

Plutonierul adjutant șef Iulian Scripei, de la Garda de Intervenție Ștefănești, s-a pensionat după o carieră dedicată salvării oamenilor

Articolul următor

O biserică din Piatra Neamț va fi sfințită de trei ierarhi

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

A trecut un an de când scriitoarea Raisa Vieru, doamna de-o viață a poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață

Raisa Vieru, soția poetului Grigore Vieru, s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Raisa Vieru, profesoară de limba română și latină și soția regretatului poet Grigore Vieru, a încetat din viață la 26...

27 octombrie 1925 – S-a născut Romulus Bărbulescu, critic literar, dramaturg și scriitor

100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, unul dintre pionierii science-fiction-ului românesc

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

La 27 octombrie 2025 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea lui Romulus Bărbulescu, personalitate a vieții culturale românești,...

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

„Tango Meets Opera”, spectacol de gală la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Botoșănenii sunt invitați, pe 27 octombrie, la o seară dedicată muzicii de tango argentinian, în cadrul spectacolului „Tango Meets Opera”....

Articolul următor
O biserică din Piatra Neamț va fi sfințită de trei ierarhi

O biserică din Piatra Neamț va fi sfințită de trei ierarhi

ARTICOLE RECOMANDATE

Acorduri vocal-instrumentale dedicate lui Eminescu și Mozart, la Palatul Copiilor Botoșani

Acorduri vocal-instrumentale dedicate lui Eminescu și Mozart, la Palatul Copiilor Botoșani

9 luni ago
Elevii din ultimul an de liceu încheie astăzi cursurile

Elevii din ultimul an de liceu încheie astăzi cursurile

1 an ago
Ambasadorul României în Republica Moldova în vizită la Episcopia de Bălţi

Ambasadorul României în Republica Moldova în vizită la Episcopia de Bălţi

1 an ago
Credincioși din întreaga zonă a Moldovei au participat la Hramul Mănăstirii Secu

Credincioși din întreaga zonă a Moldovei au participat la Hramul Mănăstirii Secu

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței