marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Cu viața mea apăr viața”. Concursul cu tematică de protecție civilă a încununat 4 elevi dorohoieni

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/06/2024
in Cultură, Diverse, Educație, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Nikolas, Eduard-Gabriel, Marian-Ștefan, Denis-Narcis sunt elevii Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi care, astăzi, ne-au făcut mândri, ducând județul Botoșani pe prima treaptă a podiumului la concursul „Cu viața mea apăr viața”, informează ISU Botoșani.

 

Sub îndrumarea profesorului Radu Valentin Crețu, ei au câștigat etapa națională a acestei competiții cu tematică de protecție civilă, la categoria gimnaziu.

Concursul s-a desfășurat în municipiul Deva, județul Hunedoara, în perioada 16 – 19 iunie și a adunat la start 120 de elevi de gimnaziu și liceu din județele Alba, Argeș, Bihor, Botoșani, Buzău, Covasna, Ialomița, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Tulcea, Caraș-Severin, Iași, Brăila, Galați, Harghita, Arad, Sălaj, Hunedoara și București, câștigători ai etapelor interjudețene.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Concurenții au avut de susținut trei probe: una teoretică şi două practice. La proba teoretică, elevii au completat un chestionar cu întrebări din domeniul protecţiei civile. Probele practice au constat în transportarea unei persoane accidentate pe targă pe o distanță de 50 m și deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.

Elevii de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi au reușit să se impună la toate cele trei probe, devenind campioni naționali, la categoria lor.

Concursul a avut ca scop cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc ce pot genera situaţii de urgenţă sau dezastre, a modului de acţiune în cazul iminenţei producerii unei situaţii de urgenţă, precum și formarea spiritului de solidaritate şi implicarea în acţiunile de prevenire şi de intervenţie în astfel de cazuri.

Articolul anterior

Festivalul – Concurs de Muzică Tradițională, Instrumentală „Constantin Lupu”. Regulament, detalii și înscrieri

Articolul următor

„Bolniţele – locaşuri ale vindecării prin credinţă”. Cerc misionar-pastoral în parohia „Sfântul Ilie” Dorohoi

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
„Bolniţele – locaşuri ale vindecării prin credinţă”. Cerc misionar-pastoral în parohia „Sfântul Ilie” Dorohoi

„Bolniţele – locaşuri ale vindecării prin credinţă”. Cerc misionar-pastoral în parohia „Sfântul Ilie” Dorohoi

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2024:  Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia

SINAXAR ORTODOX 2024:  Sfânta Cuvioasă Muceniţă Eugenia

2 ani ago
Comunitatea românească din vestul Danemarcei are propria biserică: PS Macarie a sfințit lăcașul de cult

Comunitatea românească din vestul Danemarcei are propria biserică: PS Macarie a sfințit lăcașul de cult

3 luni ago
„Calea Sfântului”. Procesiune la  Suceava cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou

„Calea Sfântului”. Procesiune la  Suceava cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou

1 an ago
Investiții de aproape 70 de milioane de lei pentru patrimoniul cultural al județului Botoșani

Cercul de lectură pentru adulți, o nouă întâlnire la Memorialul Ipotești

3 săptămâni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței