marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Cum se vor acorda bursele în anul şcolar 2025-2026

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
22/08/2025
in Educație, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a organizat miercuri, 20 august, o dezbatere pe marginea proiectului privind metodologia de acordare a burselor în anul şcolar 2025-2026. Secretarul de stat Sorin Ion a răspuns unor întrebări menite să clarifice în special modul în care se vor acorda bursele sociale şi cele de merit.

Bursele pentru elevi au fost revizuite, astfel că potrivit Legii 141/2025, promovată de guvernul Ilie Bolojan, în anul şcolar 2025-2026 vor fi doar trei tipuri de burse – socială, de merit şi tehnologică, la care se adaugă bursele pentru mamele minore. „În principiu, criteriile de acordare a burselor sociale pe bază de venit au rămas relativ aceleași. O să verificăm dacă există o diferențiere între venituri permanente sau lipsa precizării din text și vom analiza dacă se impune acest lucru, dacă constituie o diferență fundamentală. Pot spune că alocațiile nu se iau în considerare la calculul veniturilor”, a spus Sorin Ion în cadrul dezbaterii organizate de MEC, potrivit edupedu.ro.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Bursa socială se va acorda „elevilor înscrişi la cursurile cu frecvenţă de zi, inclusiv celor şcolarizaţi la domiciliu sau care urmează cursurile în Școala din spital” şi va fi condiționată de venit. De asemenea, vor mai beneficia de bursă socială elevii cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevii asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială; elevii care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului; elevii cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din spital” sau la domiciliu; elevii care revin după şcolarizarea din cadrul „Şcolii din spital” în unitatea de învăţământ la care au fost înmatriculaţi anterior, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu net pe membru de familie, supus impozitării; elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.

În ceea ce priveşte bursa socială condiţionată de venit, beneficiarii trebuie să provină din familii care realizează un venit mediu net pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie. Salariul minim net pe economie este în prezent de 2.575 lei, astfel că venitul pe membru de familie un trebuie să depăşească 1.287,5 lei. Spre deosebire de anul trecut, raportarea venitului se face la 50% din valoarea salariului minim net, şi nu la salariul minim net, astfel că numărul beneficiarilor de burse sociale va scădea foarte mult.

Elevii care provin din familii monoparentale pot obţine bursă socială, fără a fi o categorie distinctă, în limitele de venit minim pe membru de familie. În anul şcolar următor, bursele sociale vor fi în cuantum de 300 de lei pe lună și se vor acorda integral cu condiţia ca elevul beneficiar să fi promovat la toate disciplinele şi să fi obţinut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine”, la finalul anului şcolar anterior. De asemenea, bursa socială este condiţionată de prezenţa elevului la şcoală, cei care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

Pentru obţinerea bursei sociale, elevii majori sau părinţii/tutorii legal instituiţi/reprezentanţii legali ai elevilor minori vor depune la secretariatul şcolilor în care învaţă o cerere însoţită de actele doveditoare în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului şcolar.

Bursele de merit se acordă pentru maximum 15% din elevii unei clase cu medii generale pe anul şcolar anterior mai mari sau egale cu 9,00. 

Articolul anterior

Vizarea carnetelor de rentă viageră se face până la 1 septembrie 2025

Articolul următor

Învățături corecte și învățături greșite despre semnificația zilei de „DUMINICĂ”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
Învățături corecte și învățături greșite despre semnificația zilei de „DUMINICĂ”

Învățături corecte și învățături greșite despre semnificația zilei de „DUMINICĂ”

ARTICOLE RECOMANDATE

„Seri eminesciene”. Festivalul-concurs de muzică folk pentru copii și tineret

Rezultatele selecției – Atelierele FILIT pentru traducători, ediția a XII-a, 2026

4 luni ago
Patriarhul Teoctist, părinte al bolnavilor și cinstitor al sfinților taumaturgi

Patriarhul Teoctist, părinte al bolnavilor și cinstitor al sfinților taumaturgi

2 ani ago
Aproape 800.000 de români poartă numele Sfântului Nicolae și derivate ale acestuia

Aproape 800.000 de români poartă numele Sfântului Nicolae și derivate ale acestuia

11 luni ago
Arhimandritul Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, participă la „Săptămâna misiunii” organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Arhimandritul Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, participă la „Săptămâna misiunii” organizată de Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței