Au început lucrările de construcție la noua biserică românească din localitatea Boian, regiunea canadiană Alberta. Comunitatea și-a pierdut lăcașul de cult anul trecut, în urma unui incendiu, scrie basilica.ro.
Lucrările au început la finalul lunii august, după ce Episcopul Ioan Casian al Canadei a sfințit piatra de temelie.
Reconstruirea costă peste 1 milion de dolari. PS Ioan Casian a făcut un apel la susținerea financiară a demersului.
Boianul este considerată cea mai veche așezare românească din Canada. Bazele acesteia au fost puse de un grup de imigranți români din Bucovina, la început de secol 20. Biserica mistuită anul trecut, era din anul 1905.