Când vreo boală vine asupra creştinului, acesta trebuie înainte de toate să se înarmeze cu răbdare, smerenie şi nădejde în Dumnezeu. El îngăduie toate bolile spre folosul sufletului nostru, ca să ne aducă la pocăinţă. Sfânta Scriptură spune: „În boala ta nu fi nebătător de seamă, ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre faptele drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta” (Isus Sirah 38, 9-10), scrie doxologia.ro.
În bolile noastre şi mai ales în cele grave şi de lungă durată, suntem datori să cerem ajutorul medicilor specialişti şi să ascultăm de prescripţiile lor. „Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Domnul a zidit din pământ leacurile şi omul înţelept nu se va scârbi de ele” (Isus Sirah 38, 1, 4). Bolile noastre, în mod special cele mai grele şi îndelungate, sunt însoţite de tulburarea inimii.
Deci, inima noastră tulburată s-o supunem minţii raţionale, şi pe aceasta din nou lui Dumnezeu. Tânguirea, supărarea şi deznădejdea nu se potrivesc creştinului bolnav, care, din contră, atunci când suferă, se arată recunoscător şi-L preamăreşte din toată inima pe Domnul. El ştie că boala, precum şi orice altă încercare sau mâhnire, îi ajută la mântuire. Aşadar, în patul suferinţei să ne gândim la veşnicie, să cugetăm la greşelile noastre şi să ne hotărâm statornic să ne îndreptăm.
Dacă boala se înrăutăţeşte într-atât, încât cel credincios să fie ameninţat de moarte, atunci acesta este dator să-şi pună în ordine toate treburile lui lumeşti. Să se împrietenească cu vrăjmaşii săi, după aceea să despăgubească pe cât îi stă în putere pe cei pe care i-a nedreptăţit şi în cele din urmă să împartă legal averea care i-a rămas. Apoi să se îngrijească de curăţirea sufletului său de păcat, prin pocăinţă, prin Spovedanie şi împărtăşanie
