Agresivitatea este o însușire a acelor tipuri de comportament care sunt orientate în sens distructiv, comportamente ce provoacă daune materiale, morale sau psihologice. Comportamentul agresiv poate viza obiecte (casa, mașina etc.), poate viza ființa umană (individul, grupul, etnia) sau ambele, scrie doxologia.ro.
Din formele de manifestare a agresivității fac parte: războaiele, crimele, jafurile, violurile, tâlhăriile, incendierile, distrugerile, anumite forme de vătămare corporală. În încercarea de a defini agresivitatea există o mare diversitate de puncte de vedere. Unii autori pun problema dacă în definirea agresivității ar trebui să punem accent mai degrabă pe actul agresiv sau pe intenție. Poate un părinte să manifeste agresivitate față de copilul său pentru a-l educa?
Se pare că unii autori inclină către accentuarea intenției, și atunci agresivitatea devine: „orice act ce are ca intenție producerea unui prejudiciu țintei vizate”. Atunci, dacă intenția este cel mai important lucru, cum determinăm sau apreciem intenția? Dar „buna educație”? În ce mod bătaia de acum, pe care o încasează un copil, determină buna comportare a adultului 20-30 de ani mai târziu? Și cine face aprecierea că această comportare a adultului este „una bună” sau „a unei peroane educate”?. Din această perspectiva, a intenției, există atât scopul provocării „unui rău” celuilalt, însă exista și cazul în care scopul este demonstrarea „puterii” agresorului.
Se impun niște delimitări conceptuale. Agresivitatea nu se confundă cu comportamentul antisocial, nici cu delincvența, nici cu devianta și nici cu infracționalitatea. În concluzie, agresivitatea este „o formă de conduită orientată cu intenție către obiecte, persoane sau către sine (autoagresivitate), în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri și daune”.
