Puterea de a discerne între ce stă în puterea noastră şi ce ar trebui lăsat în grija Providenţei este o permanentă provocare pentru fiecare creştin. De nenumărate ori, rămânem indiferenţi în situaţii în care depinde de noi să ne implicăm, să ajutăm sau să fim alături de cineva care are nevoie de sprijin. La fel de des, ne frământăm şi ne irosim energia preocupându-ne cu lucruri care nu ţin de puterea, de implicarea sau de posibilităţile noastre, scrie crestinortodox.ro.
Orice om cu adevărat virtuos şi de Dumnezeu iubitor îşi ajunge sieşi spre toată fericirea, neavând nevoie de nimic din cele ce-l înconjoară din afară spre a şi-o procura pe aceasta. Căci el şi-a făcut, prin viaţa sa, din chipurile însuşirilor dumnezeieşti, trăsături proprii, având, cu desăvârşire, plinătatea tuturor bunătăţilor prin care se sădeşte în oameni asemănarea cu Dumnezeu, cu care nu se poate compara nimic din cele ce sunt după Dumnezeu.
Nici boala, nici sănătatea, nici bogăţia care trage în jos, nici sărăcia în cele ce se strică, nici ocara, nici lauda, nici moartea, nici viaţa, nici prezentul, nici viitorul, nici altceva din cele ce sunt nu va putea slăbi această filosofie (vieţuire înţeleaptă) care te hrăneşte şi te-a adus la atâta slavă de la Dumnezeu şi de la oameni.
Să încredinţăm toate ale noastre lui Dumnezeu şi să nu mai suferim să căutăm nimic din cele ce nu ni s-a poruncit de Dumnezeu să le căutăm, ci numai ceea ce ni s-a poruncit de Dumnezeu să căutăm; şi pe cele ce, aflându-se după voia lui Dumnezeu sau sub libera noastră voinţă şi putere, să le voim şi să ne silim să ne formăm cu ajutorul lor prin faptele înseşi; iar pe cele ce, după judecata tuturor, nu au nevoie de libera noastră voinţă ca să se facă şi desfacă, să le lăsăm lui Dumnezeu, cu mulţumire şi cu credinţă, ca să le conducă unde voieşte şi hotărăşte, neopunându-ne întru nimic raţiunilor Providenţei şi călăuzirii Lui, prin care se conduc toate în chip neînţeles, cu înţelepciune negrăită, prin preştiinţa lui Dumnezeu, chiar dacă Dumnezeu duce aceste raţiuni altfel şi contrar nădejdii noastre spre sfârşitul lor. Căci e Purtătorul de grijă şi Ocrotitorul prea înţelept al treburilor noastre, ca Unul ce nu a câştigat o înţelepciune potrivită Lui, ci este şi Se numeşte El însuşi înţelepciunea, în înţelesul cel mai propriu.
