Vă sună cunoscută remarca „Face fix ca tine, ce îți mai seamănă!”. Da, este normal ca ai noștri copii să ne semene, însă ne întrebăm dacă anumite gesturi și obiceiuri sunt înnăscute sau le copiază de la noi? Sunt oare copiii obișnuiți să asculte și să urmeze ce le spunem sau, mai degrabă, imită un comportament învățat de la noi? Atunci când noi mâncăm un fel de mâncare diferit de al copilului, copilul își dorește să guste și el?
După ce vorbim urât cu copilul, îl auzim apoi în altă situație, folosind exact aceeași expresie și ne trezim certându-l că nu are voie să folosească asemenea cuvinte? Cel mic are același tic ca și unul dintre părinți? O parte din comportamentele pe care copilul le copiază de la noi sunt involuntare, o parte sunt ca să ne atragă atenția și o alta pentru că își doresc să semene cu noi. Avem multe situații în care suntem mândri că ne copiază însă în alte momente îi certăm pentru că fac acest lucru.
De fapt, atunci când îi certăm este pentru că identificăm comportamente pe care le avem și noi, dar abia la copii le vedem ca fiind negative. Este mai ușor să educi un copil prin modul în care le explici lucrurile sau prin exemplul propriu? De cele mai multe ori spunem răspicat, „Am o vârstă, nu mă mai pot schimba acum”.
Dacă noi, adulți și responsabili, nu avem puterea de a ne schimba, cum am putea să le cerem celor mici să schimbe anumite atitudini care nu ne plac? Așadar, „nu mă pot schimba” este chiar o vorbă-n vânt. Nu poți face schimbări fundamentale, de caracter sau personalitate, dar ne putem modifica modul în care comunicăm, acționăm sau ne tratăm semenii.
Să ne gândim mereu că suntem exemple vii pentru copiii noștri și să punem în practică acele cuvinte și fapte pe care ne-am dori să le vedem și la ei. „Ce ție nu-ți place, altuia nu face” este o zicală al cărei sens ar fi bine să-l aprofundăm.
Sursa: doxologia.ro
