Modul în care trebuie să ne purtăm faţă de cei care ne greşesc sau ne fac o mare nedreptate este un subiect delicat din multe puncte de vedere, pentru că de multe ori abia reuşim să iertăm şi să iubim pe cei care ne sunt apropiaţi, pe cei care ne susţin şi ne ajută. Foarte puţini sunt cei care pot să afirme că au reuşit să-i ierte şi să treacă cu vederea pe cei ce le-au pricinuit un rău şi deşi este foarte greu, totuşi nu este imposibil pentru că Dumnezeu nu ne cere imposibilul, dându-ne în acest sens ca pildă pe Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos, scrie doxologia.ro.
Este evident faptul că atitudinea noastră faţă de persoanele care ne fac o nedreptate trebuie să fie una de iertare, de înţelegere şi de bunătate, deşi de multe ori ne grăbim să le punem acestor oameni eticheta de „vrăjmaşi”. Acest lucru nu denotă însă o atitudine creştină din partea noastră, pentru că deşi toţi poate avem duşmani sau vrăjmaşi, duşmănia ţine de condiţia umană; nu trebuie să uităm că vrăjmăşia este alimentată de vrăjmaşul cel mai mare, diavolul.
Puţini sunt cei care înţeleg că trebuie să-i ierte pe cei care le-au greşit, i-au jignit, i-au defăimat sau i-au păgubit şi de aceea, în multe situaţii, pentru un simplu cuvânt de ocară, unii creştini trăiesc în ceartă, în duşmănie, ajungând chiar şi la fapte de răzbunare, fără să poată să îşi înmoaie inima şi să ierte, să se împace unii cu alţii. Virtutea iertării reprezintă puterea sufletească de a elimina din suflet ura şi răzbunarea, de aceea în rugăciunea Tatăl nostru Mântuitorul ne învaţă să iertăm greşiţilor noştri, aşa cum cerem şi Părintelui ceresc să fim iertaţi de greşeli.
