DEZNĂDEJDEA este dorinţa de a nu mai exista, golul ucigător din suflet. Toate sunt capcane ale celui viclean, ale „tatălui minciunii care de la început a fost ucigaş de oameni”. Atunci a spus „mâncaţi, că nu veţi muri”, acum spune: „muriţi, că nu mai aveţi nici o şansă de bucurie”, scrie doxologia.ro.
Cum să ieşim? Trebuie să o luăm pe un drum. Pe drumul către Biserică. Acolo să-ţi înfigi privirile în privirile Lui, să-I spui povestea ta, să-i spui durerile tale, să-o vorbeşti deschis şi să-L cauţi bine, onest şi harnic pentru că e şi prezent şi ascuns. E prezent în Sfintele Taine şi slujbe şi e ascuns în poruncile Lui dătătoare de viaţă.
„Faceţi orice vă va spune” a zis Maica Domnului la nunta din Cana Galileii şi El a transformat apa în vin. Fă şi tu, cel ce suferi, orice îţi va spune, prin părintele duhovnic, şi apele îngheţate sau clocotite ale suferinţelor tale se vor transforma în apa cea vie, în vinul bucuriei. Cere de la El şi-ţi va da. E şansa ta. Îndrăzneşte!













