Experienţele noastre constau în întâlnirile cu ceilalţi, în care se află ascunsă întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Întâlnirea cu celălalt este o reală provocare, el este cineva de cucerit, de apropriat. Încrederea totală faţă de aproapele nu este un fapt de la sine înţeles. Noi negociem la fiecare pas „regulile jocului“, în conformitate cu care oferim şi pretindem la rândul nostru lucruri. Este greu de gândit existenţa relaţiilor fără regulile care să schiţeze ce este permis să facem şi ce nu, precum şi acele comportamente care le periclitează, scrie ziarullumina.ro.
Condiţia încrederii este ca bunăvoinţa noastră să fie întâmpinată de bunăvoinţă, ca toţi să se supună acestor reguli. Ceea ce pretindem cel mai des atât în relaţiile simple, de prietenie, părinte-copil, dar şi în cele oficiale, mergând până la cea dintre cetăţean şi putere, este dreptatea. Concepţia noastră asupra dreptăţii este una juridică. Suntem răspunzători pentru fiecare acţiune, încălcarea unei reguli atrage după sine blamarea şi pedeapsa. Această concepţie nu este eronată, la nivelul societăţii, aplicarea ei este necesară.
A nu trimite în spatele gratiilor un criminal în serie sau un hoţ dovedit nu numai că ar periclita soarta cetăţenilor, dar ar exista riscul ca percepţia asupra acestor comportamente să nu mai fie negativă. În starea noastră de păcat, statul propune un bine relativ. Statul nu ne poate conduce în rai, dar se forţează ca pământul să nu devină iad. Problema apare când noi acţionăm pe baza acestei concepţii la nivel imediat, transformându-ne în judecătorii celor din jurul nostru, făcându-i răspunzători în faţa noastră, nu a propriei conştiinţe sau a lui Dumnezeu.
În condiţiile în care suntem înzestraţi cu libertate după chipul libertăţii lui Dumnezeu, trebuie să gândim mai curând în termeni de responsabilitate pentru acţiuni, decât de răspundere. Problema răspunderii vizează doar faptele şi conformitatea lor cu regula sau legea, orice comportament deviat în mod nejustificat trebuie pedepsit. Responsabilitatea adânceşte discuţia, întrucât presupune o mişcare interioară, antrenează atât gândirea, cât şi motivaţia, voinţa, nu doar acţiunea. A răspunde tu pentru greşeala altuia apare nu doar ca ceva nedrept, ci ca o nebunie.
Morala este un cod de porunci şi îndatoriri care prevede ce este plăcut lui Dumnezeu şi ce nu este plăcut. Nu este deloc întâmplătoare folosirea termenului „plăcut“ pentru a numi acţiunile noastre bune sau drepte, tocmai pentru a arăta că legea lui Dumnezeu este cea a iubirii şi nu cea a dreptăţii. Nu cunoaştem ce consideră Dumnezeu drept, în faţa Sa, pentru că dreptatea noastră este „ca o cârpă lepădată“.
În acelaşi timp, nu putem spune că Dumnezeu este nedrept, dar nici că este drept, în sensul în care înţelegem noi astăzi dreptatea, fiindcă atunci faptul că a îngăduit moartea Fiului Său pe Cruce nu ar fi cu neputinţă de cuprins..
