Suntem liberi în măsura în care ne asumăm misiunea pentru care ne-am născut, în măsura în care ne facem munca noastră cum se cuvine. A fi liber nu înseamnă trândăveală și uitare, ci înseamnă împlinirea voinței tale de om, scrie doxologia.ro.
Libertatea este greu de dus pentru oamenii care nu trăiesc prezentul vieții lor, căci ajung greu din trecut în prezent. Libertatea nu înseamnă să fac ceea ce vreau, căci, de multe ori, făcând ceea ce vrem, încălcăm legea și principiile morale. Libertatea se cunoaște în discernământul omului, în capacitatea lui de a alege între bine și rău.
Omul trebuie să conștientizeze faptul că numai în adevăr poate trăi liber, că în lumea aceasta este și multă amăgire, de care el trebuie să se ferească. Libertatea devine prețioasă numai după ce o pierzi. Sau cel puțin așa pare să gândească omul nostru. Omul toată viața lui caută să fie liber, dar nu-și dă seama de darul libertății decât atunci când e prea târziu.
Libertatea este în trup, dar și în inimă. Libertatea este în mișcare, dar și în cuget, în inteligență. Omul este liber pe cât de deștept este, pe cât de sincer iubește, pe cât de atașat este de valorile cele înalte.













