Progresele ştiinţelor şi dezvoltarea extraordinară a tehnologiilor au scos la iveală o serie întreagă de date şi de potenţialităţi ascunse în natura înconjurătoare. Pe de o parte, s-a constatat, în diverse forme, că întreg universul şi natura înconjurătoare au caracteristici fizice care se potrivesc într-un mod remarcabil cu viaţa omului. Pe de altă parte, ştiinţa a dovedit, prin diversele tehnologii, că materia lumii posedă structuri şi este guvernată de legităţi ce îi conferă o elasticitate extraordinară, putând încorpora o varietate impresionantă de creaţii şi proiecte inginereşti, scrie ziarullumina.ro.
Până în urmă cu un secol, omul de ştiinţă folosea proprietăţile chimice şi fizice ale materiei în construcţii şi transporturi, în industria alimentară sau în medicină, combinând în diverse feluri elementele materiei existente, creând compuşi noi, cu diverse proprietăţi terapeutice, materiale şi texturi noi, potrivite pentru construcţii, îmbrăcăminte, sau dispozitive cu diverse întrebuinţări. Între timp, lucrarea omului a pătruns mai adânc în interstiţiile materiei.
Astăzi, el manipulează nucleele atomilor, producând energie nucleară, operează cu molecule şi atomi, direct în straturile intime ale materiei, în chirurgia moleculară sau în nanotehnologii, vizualizează detalii extrem de fine în structura corpului omenesc şi a lucrurilor din lume, prin laparoscopie, prin rezonanţă magnetică nucleară sau prin raze X, construieşte atom cu atom, procesoare cu puteri de calcul extraordinare, în industria informatică.
Toate acestea arată că materia lumii e croită parcă pentru creaţiile inginereşti ale omului. Aproape că nu există descoperire semnificativă în câmpul ştiinţelor care să nu fi primit întrebuinţări imediate în viaţa omului, aproape că nu este structură sau proprietate a materiei care să nu fi incorporat imediat un proiect ingineresc care să îşi dovedească cu uşurinţă utilitatea. Mai general, s-ar putea spune că lumea înconjurătoare şi universul întreg sunt pentru om ca un fel de bandaj potrivit, ce-i acoperă toate nevoile vieţii lui.
S-ar putea spune că omul „mănâncă” lumea creată, consumând ca hrană materiile ei nutritive depozitate în plante şi animale, care-i intră în trup, şi-l ajută să subziste. În acelaşi timp, omul „respiră” materie din lume, în forma aerului, care îi este necesar ca să poată trăi; se îmbracă cu materia lumii înconjurătoare, în felul ţesăturilor obţinute din firele plantelor şi din diversele proprietăţi chimice ale substanţelor pe care le găseşte în lume şi îşi trăieşte viaţa în adăposturi construite cu materia lumii.
Pe alt plan al vieţii, omul experiază lumea, ca spaţiu al mişcării şi al devenirii sale, prin eforturile de cunoaştere şi prin deliberarea cu privire la diversele moduri de întrebuinţare a lucrurilor din ea. Prin aceasta, lumea, cu lucrurile şi potenţialităţile ei, se arată ca loc al creşterii sale şi al exercitării lui etice.













