Nimeni nu scapă de episoade în care se comportă prostește. Cantitatea de imbecili din lume este mai mare decât ne închipuim, iar procentul lor într-o comunitate este constant. Cum identificăm simptomele, cum atenuăm accidentele prea grave de prostie, în condițiile în care, din ea izvorăște răul din lume? Un om care nu pricepe, este un om manipulabil.
Prostul îi prostește și pe alții. A nu fi prost înseamnă să ai prezență de spirit. Prostul are o absență de spirit și, prin asta, el este un risc pentru comunitatea în care trăiește. Este foarte grav când prostia ajunge să fie indusă, să fie strecurată în masă. Prostul ȘTIE. Este sigur. Este un om care „fabrică„ competențe și e sigur de ele.
Dacă crezi că știi ceva, trebuie să vezi dacă nu treci printr-o criză de prostie. Prostul nu poate fi contrazis, are convingeri beton. E un om fericit. E plăcut să știi că știi, că ai dreptate. Chiar dacă nu contezi! Când vedem un știutor, trebuie să fim suspicioși: prostul e serios. E solemn. Nu se joacă. E demn, inflexibil, pietrificat. Ia toate lucrurile în serios, dar mai ales pe el însuși.
Pentru că e serios, prostul e și sfătos. Are soluții pentru orice problemă. Este o suficiență intelectuală glorioasă, e o fudulie. Are idei fixe. Nu se îndoiește de el însuși și îi place de el! Proștii nu sunt comunicativi. Nu există o mai proastă folosire a inteligenței decât folosirea ei prudentă, garantată, cuviincioasă. Inteligența adevărată îndrăznește și riscă. Fără să alunece în aroganță și temeritate fără expresie.
Sursa: doxologia.ro
