Daca toți oamenii ar fi capabili să-și deschidă inimile fără teama de a fi răniți, lumea ar fi cu adevărat ideală. Ne este foarte greu să reuşim, ca în relaţiile cu cei din jur să fim noi înşine. Ne refuzăm dreptul de a fi cu adevărat fericiţi și liberi, lăsându-i și pe cei din jur să se manifeste la fel. Fiecare dintre noi, fără excepţie, poartă în interior, adânc ascunse, mai mult sau mai puţin conştientizate, răni emoţionale. Pe unele dintre ele le moştenim genetic de la unul dintre părinţi sau de la ambii, care, la rândul lor, le-au primit de la părinţii lor, scrie doxologia.roi.
Dacă nu au reuşit să le descopere și să le vindece, ele nu au dispărut, ci s-au perpetuat, fiind transmise copiilor. Există mai multe tipuri de răni emoţionale principale, care se activează pe parcursul vieţii în funcţie de persoanele pe care le întâlnim și de situaţiile prin care trecem. Dar familia în care ne naștem are un impact timpuriu asupra noastră, fiind și cel mai puternic. Cu siguranţă că părinţii pe care îi avem nu sunt întâmplător părinţii noştri. Avem răni comune pe care trebuie să ajungem să le conştientizăm atunci când ne confruntăm unii cu ceilalţi.
Frica de a fi respinşi reprezintă rana emoţională care creează o personalitate instabilă, dispusă mereu să fugă de responsabilităţi. Frica de abandon, teama de umilire, spaima de a fi trădaţi – duc la transformarea personalităţii într-una dominantă. Nedreptatea ne transformă, în timp, într-o personalitate rigidă. Durerea provocată de aceste răni ne determină să începem să ne creăm anumite măști pentru a ne proteja. Tocmai aceste măști formează personalitatea noastră falsă prin care interacționăm cu ceilalţi de-a lungul vieţii. Ne este teamă că, dacă vom renunţa la ele, vom fi răniți și vom suferi.
Dar ceea ce câştigam, nu este decât o apropiere relativă și nesatisfăcătoare față de ceilalţi, o intimitate superficială, chiar și față de persoanele pe care le considerăm cele mai apropiate: mama, tatăl, fraţii, soţul, copiii sau cei mai buni prieteni. Este posibil să nu purtăm toate rănile emoționale în noi, dar cu siguranţă una sau două vor predomina. Ele se reflectă și în corpul fizic prin anumite caracteristici specifice. De fapt, corpul nostru reprezintă cea mai fidelă și sinceră imagine a rănilor și măştilor pe care le purtăm. El nu are cum să ne mintă și de el nu ne putem ascunde.
Sunt momente în viață când trebuie să lași anumite lucruri să treacă. Să le dai drumul. Să te desprinzi de ele. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează, uneori câştigam, alteori pierdem. Nu aştepta să ți se dea ceva înapoi, nu aştepta să ți se recunoască efortul, să ți se descopere geniul, să ți se înţeleagă iubirea, încheie nişte etape. Nu din orgoliu, din neputinţă sau mândrie, ci pur și simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte cu viața ta. Închide ușa. Schimbă muzica, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai și transformă-te în cine ești.
