O veche zicală spune că familia care se roagă împreună rămâne împreună. Temelia vieţii creştine este rugăciunea. Cunoştinţele dobândite prin catehizare sunt importante, dar ele singure nu pot transforma un copil în creştin. Pentru această e nevoie de trăire. Rugăciunea nu se învăţa prin conferinţe şi lecţii, ci prin participarea directă a copilului la viaţa de rugăciune a familiei. Aceasta nu trebuie să fie ostentativă, ci să facă parte din firescul zilnic, scrie doxologia.ro.
Este bine că familia să îşi stabilească un anume ritual de rugăciune, în funcţie de programul zilnic şi de vârstă membrilor săi. Ora nu este foarte importantă, ci contează regularitatea. Pentru copiii preşcolari, o rugăciune scurtă, seara, la căpătâiul patului, ca şi rugăciunea de la masă, sunt uşor de îndeplinit şi nu trebuie să îi forţăm la mai mult. Copiii mai mărişori vor putea participa mult mai activ la rugăciunea familiei prin cântări, lecturi, sau prin rostirea unei rugăciuni proprii.
Ei pot pregăti aceste momente prin aprinderea candelei, a lumânărilor sau tămâind. Nu trebuie să limităm rugăciunea la un anume moment al zilei, ci să îi învăţam pe copii să se roage oricând, oriunde, ajutându-i să-şi exprime sentimentele înaintea lui Dumnezeu. Decât să îi învăţam pe copii rugăciuni compuse special pentru ei, este mai bine să rostim împreună rugăciunile cele mai cunoscute (rugăciunile începătoare, Tatăl nostru, sau troparele zilei), precum şi versete din psalmi potrivite momentului respectiv, sau cântări din slujbele Bisericii.
Procedând astfel, adeseori copilul va auzi la biserică o rugăciune pe care el o ştia pe dinafară de acasă, şi astfel este fericit, participând deplin la slujbă şi învăţând s-o îndrăgească. Un timp regulat de rugăciune în familie va dezvolta copilul moral şi intelectual, ajutându-l să se apropie de Hristos.
