Întotdeauna, în decursul istoriei omenirii, până să se introducă o anumită concepţie, au apărut altele noi, făcând ca primele să pară că au căzut în banalitate. O maximă spune: „Mai mult decât fiii tatălui nostru, suntem fiii epocii în care ne-am născut!” Din păcate, mulţi dintre noi, în loc să ne comportăm ca fii duhovniceşti ai lui Dumnezeu Tatăl, ne lăsăm înfiaţi de spiritul epocii în care trăim, scrie ziarullumina.ro
În vreme ce lumea, în general, îşi petrece timpul punându-se la punct cu tot ce este la modă în această viaţă, adevăraţii creştini priveghează spre a se învrednici de mântuirea sufletului lor postind şi rugându-se lui Dumnezeu cu pocăinţă. A fi la modă sau a fi creştin? Aceasta este dilema pe care teologii au responsabilitatea duhovnicească de a-i ajuta pe semenii lor să o rezolve ori de câte ori constată că în societatea în care trăiesc apar tentaţii care riscă să-i îndepărteze cu totul de Dumnezeu.
A fi creştin nu este o modă, ci un criteriu sau o condiţie în funcţie de care putem dobândi mântuirea. A fi creştin nu conferă omului automat statutul de mântuit. Statutul de creştin, foarte strâns legat de formarea carcterului bisericesc, conferă doar dreptul de a se apela la mijloacele de mântuire puse la dispoziţie de Biserică, aşa cum este cazul Sfintelor Taine. Timpul, ca unitate de măsură, reprezintă o creaţie a lui Dumnezeu spre folosul oamenilor. Timpul petrecut în lumea văzută este pentru a ne ajuta reciproc, în timp ce în lumea nevăzută – care este o lume în afara timpului şi, prin urmare, nu se mai cronometrează – orice măsurătoare încetează.
Ceea ce este timpul pentru lumea văzută aceea este eternitatea pentru lumea nevăzută. De altfel, din cauza eternităţii care caracterizează viaţa de dincolo, pe aceasta o mai numim „viaţă veşnică”. Din punct de vedere cronologic, păcatul este o frână în mişcarea pe care omul o execută în timp către Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care în Apocalipsă se spune că diavolul este mânios pentru că „timp nu va mai fi” (Apocalipsa 10, 5). Conştient că timpul în care poate lucra este scurt, întrucât în Cer şi iad funcţia acestuia încetează (Apocalipsa 12, 12), diavolul încearcă să pună stăpânire pe timpul nostru în lumea aceasta.
Mulţi dintre noi, cei de astăzi, se plâng că nu mai le ajunge timpul ca să mai şi meargă la biserică. Semnul sărăciei nu este lipsa banilor, ci lipsa timpului. Când veţi constata că nu vă mai ajunge timpul şi veţi motiva astfel, acum, la cumpăna dintre ani, puneţi-vă întrebarea al cui rob aţi devenit. Cui îi acordaţi timpul dumneavoastră? Astfel, veţi şti cine vă este dator. Îndatoraţi-L pe Dumnezeu! Cred că este cea mai bună investiţie. Spre exemplu, dacă vreţi să aflaţi câtă încredere aveţi în Dumnezeu, măsuraţi timpul acordat participării la slujbele Bisericii în duminici şi sărbători.
Ce motive v-au împiedicat să participaţi? Sunt ele binecuvântate de Dumnezeu? Dacă privite din perspectiva lui Dumnezeu sunt mai importante decât participarea la sfintele slujbe, atunci înseamnă că El v-a chemat să le împliniţi exact atunci când trebuia să fiţi la biserică.
