Deşi de multe ori încercăm să evităm tristeţea, sunt momente în care fiecare dintre noi o resimţim din plin. Această emoţie experimentată ca fiind neplăcută se numără printre emoţiile noastre de bază, alături de bucurie, furie, frică, dispreţ şi surprindere, scrie doxologia.ro.
În esenţa ei, tristeţea este o emoţie sănătoasă şi apariţia ei ne semnalează că în viaţa noastră se petrec evenimente, lucruri nedorite dar care necesită rezolvare. Diferită de depresie, starea de tristeţe ne permite să rămânem funcţionali şi exprimată sincer, într-o manieră nedistructivă pentru noi şi pentru cei din jur poate aduce o eliberare temporară de tensiunea interioară.













