Mersul cu icoana este ritualul liturgic prin care se vesteşte în toate casele, tuturor creştinilor, apropierea praznicului Naşterii Domnului Iisus Hristos. Această tradiţie misionar-liturgică se menţine şi astăzi, în aproape toate zonele ţării şi se constituie într-o temă ce ar trebui studiată aprofundat din punct de vedere istoric, liturgic, misionar. Intrarea icoanei în casele creştinilor semnifică intrarea Domnului Hristos în „casa sufletului”.
Acest ritual este o ierurgie prin care se aduce vestea Naşterii Domnului şi se binecuvântează viaţa creştinului, acolo, în spaţiul ambiental intim: casa unde omul vieţuieşte. Ca orice slujbă a Bisericii, şi această ierurgie are rădăcini biblice. Purtând icoana în case, preotul se aseamănă îngerilor (Luca 2, 13-14) şi păstorilor (Luca 2, 15-18, 20), care au adus întregii lumi vestea despre naşterea lui Mesia, în Betleemul Iudeii, precum a fost scris (Isaia 7, 14; Miheia 5, 1), scrie ziarullumina.ro.
Prin imagine sacră, icoana Naşterii Domnului „consemnează” fidel şi definitiv, într-o sintetiză teologică de mare forţă, momentul major, unic şi sfinţitor din iconomia mântuirii: Întruparea Fiului lui Dumnezeu. Altfel spus, înomenirea Fiului lui Dumnezeu (Ioan 1, 14; Coloseni 2, 9; Evrei 1, 1-3) arată menirea înaltă pe care o are „casa cea de lut a sufletului” – trupul fiecărui creştin, chemat să devină, prin Hristos, cer al Lui!
Intrarea icoanei în casele creştinilor semnifică, totodată, intrarea Domnului Hristos în „casa sufletului” creştinului, pentru a-Şi face acolo locaş. Astfel preotul, cel mai de seamă dintre toţi colindătorii care merg la casele creştinilor în zilele premergătoare Crăciunului, mărturiseşte şi arată, prin icoana pe care o poartă, adevărul naşterii lui Hristos. Icoana, prezenţă reală a Pruncului Iisus, Îl aduce pe Acesta în maximă apropiere faţă de cei care Îl primesc. Preotul, ca purtător al harului preoţiei şi ca „iconofor” – căci poartă, ca un iconostas viu, icoana Naşterii Domnului -, face simţită în casele creştinilor prezenţa în şi prin har a lui Fiului lui Dumnezeu Întrupat, pe Care Îl simte şi „Îl vede numai omul care crede!”.
Prin prezenţa preotului şi a icoanei, se binecuvântează casele, se înseninează sufletele, se alungă supărările, se alină bolile şi toţi creştinii îşi pregătesc inimile pentru colinde şi pentru marele praznic care se apropie. „Mersul cu icoana” este o lucrare de apostolat, pe care preotul o împlineşte, cu multă jertfelnicie, şi astăzi, într-o lume care, deşi se îndepărtează de Dumnezeu, are tot mai multă nevoie de El.
Deplasarea preotului la casele credincioşilor face parte din strategia pastoral‑misionară a Bisericii Ortodoxe şi are o semnificaţie aparte. Preotul intră în casele credincioşilor, la invitaţia acestora din urmă, şi cu prilejul unor evenimente sau situaţii concrete ale vieţii creştine: citirea rugăciunilor la femeia lehuză (în prima şi a opta zi după nașterea unui copil), pentru spovedania şi împărtăşirea cu Sfintele Taine a celor bolnavi, la trecerea la cele veşnice a vreunui credincios.
Însă, de câteva ori pe an, vine în casele credincioşilor, nu pentru a răspunde unor nevoi imediate legate de viaţa duhovnicească a acestora, ci mai degrabă pentru a împărtăşi (şi aceasta întotdeauna în legătură cu marile praznice) din bucuriile credinţei, a se întări şi a se încuraja reciproc, cler, popor. În acest sens, cu ocazia mersului cu icoana, preotul nu doar vesteşte bucuria Întrupării şi invită pe credincioşi la celebrarea liturgică, ci se descoperă ca părinte duhovnicesc.
Sursa: ziarullumina.ro
Sursa video: TV-NORD Moldova
