marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Deportările bănăţenilor în Bărăgan

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/06/2026
in Cultură, Diverse, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În noaptea de 17-18 iunie 1951, au fost ridicate din actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, un număr de 12.791 de familii, care au fost deportate în sud – estul României, în câmpia Bărăga­nului, relatează publicația Glasul Aradului.

În noaptea aceea, miliţieni având liste cu persoanele care trebuiau ridicate, însoţiţi de armată şi de civili, au pornit acţiunea. Oamenii de pe lista neagră au fost treziţi şi li s-a pus în vedere să ia cu ei ce pot, pentru că vor fi mutaţi. Li s-au pus la dispoziţie căruţe, au fost conduşi la gară, escortaţi de santinele şi au luat drumul pribegiei.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timişoara, „igienizarea Banatului”, curăţarea etnică a germanilor, sârbilor, aro­mânilor. În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comunişti.

Condiţiile erau grele pentru cei deportaţi. Bănăţenii au fost aruncaţi în câmp, în Câmpia Bărăganului, unde li se pregătiseră parcele însemnate cu ţăruşi, în interiorul cărora aveau să îşi construiască, până la venirea iernii, case, şi unde au trăit câţiva ani, fără dreptul de a pleca de acolo, de a-şi vizita rudele, uneori chiar şi fără putinţa de a ajunge în timp util la un spital.

Există mărturii publicate ale celor întorşi acasă, după cinci ani de deportare.

Asociaţia Foştilor Deportaţi în Bărăgan a avut iniţiativa să se construiască, în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara o replică fidelă a unei case de pământ bătut, acoperită cu paie, aşa cum au fost obligaţi deportaţii să-şi construiască în plin câmp.

Casa este compusă din două încăperi – cameră de locuit şi bucătărie – mobilate cu puţine lucruri, asemeni cu acelea pe care oamenii dislocaţi peste noapte au reuşit să le ia cu ei.

Sursa video: youtube TVR

Tags: deportări
Articolul anterior

O pagină de istorie pentru medicina botoșăneană. Prima coronarografie realizată la Spitalul Județean „Mavromati”

Articolul următor

 „Suprapuneri estetice – Cămașa românească”. Expoziție organizată de Muzeul Județean Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Articolul următor
„Stop cadru cinematic”. Expoziţia artistei Ana Roua Vasilescu organizată de Muzeul Judeţean Botoşani

 „Suprapuneri estetice – Cămașa românească”. Expoziție organizată de Muzeul Județean Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

O parohie din Botoșani organizează cursuri gratuite de pictură pe sticlă

O parohie din Botoșani organizează cursuri gratuite de pictură pe sticlă

2 ani ago
Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, aniversează ziua de naștere

Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, aniversează ziua de naștere

2 ani ago
A încetat din viață Alexandru Vasilache, fost bibliotecar al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani

A încetat din viață Alexandru Vasilache, fost bibliotecar al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani

6 luni ago
„Fără ieșire. Aici viața se bea”. Documentar la Cinematograful „Unirea” Botoșani

„Fără ieșire. Aici viața se bea”. Documentar la Cinematograful „Unirea” Botoșani

10 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței