Recentul anunț al canonizării celor 16 români cerești a stârnit un val neobișnuit de comentarii și atitudini în spațiul public. Dintre cele mai diverse, de departe, au fost cele lansate pe rețelele de socializare – acolo unde oamenii sunt „liberi” să spună ce le trece prin cap, vrute și nevrute, dar să și formuleze gânduri și analize competente. Aceștia, desigur, sunt o minoritate. Însă tema în sine a suscitat un interes uriaș, dovadă sutele și miile de like-uri la diferite postări, așijderea și comentariile din subsol, scrie ziarullumina.ro.
Ca o concluzie generală pot spune că demersul Patriarhiei a fost receptat cu satisfacție identitară, cu o sinceră bucurie duhovnicească și cu speranță că astfel de lucrări harice vor mai avea loc și în viitor. Desigur, nu este o listă scurtă, un pat al lui Procust în care să încapă doar câțiva aleși, Sinaxarul e deschis tuturor! Ce te intrigă este nerăbdarea unora de a lărgi baierele cerului în așa fel încât să-l cuprindă și pe cutare sau cutare creștin (cu viață onorabilă, desigur), însă asta în detrimentul unora dintre cei aleși. Cu alte cuvinte, să-l dăm la o parte pe sfântul acesta și să-l înlocuim cu altul. Ca la fotbal, când antrenorul face schimbări în strategia echipei, înlocuind jucătorii. Am văzut și cazuri în care sfințenia unora era pur și simplu amendată din tastatură & mouse, de la etajul 9 al blocului în care locuiește conștiința eclesială care se exprimă pe FB și care se opune cu toată ființa unei canonizări sau alteia.
Și, în fine, sunt situații în care există contestări punctuale ale vieții sfinte a unuia sau altuia dintre cei 16, cu argumente istorice, morale, duhovnicești etc., însă tot pe palier individual. Adică tot câte un lup singuratic, plin de zel contestatar, care mârâie la tot ce mișcă în pleroma Bisericii. Și aici se dezvăluie, încă o dată, taina eclesiei: de a sta laolaltă, în același duh al Adevărului și de a cumpăni, judeca și cântări cu dreptate luminată de Duhul Sfânt. Niciodată un singur om, cât ar fi de doct, rugător sau ascet (sau toate laolaltă), nu se poate substitui soborului, comunității. Acesta este, de altfel, și modelul suprem de comunicare și comuniune al Sfintei Treimi: în iubire deplină, laolaltă, dar nu contopite, cu lucrare specifică, dar cu țel comun, Persoanele Treimice ne arată limpede cum trebuie acționat în orice situație ca Biserică a lui Hristos, mărturisitoare a Trinității Sfinte. Tot așa și noi, pământenii închinători la cele sfinte: în duh de pace, laolaltă, ținând cont de învățătorii și îndrumătorii noștri spirituali de care facem ascultare de bunăvoie. De ce? Pentru că știm că ne vor binele mântuirii, că își iau asupra-le păcatele noastre, că ar sări și în foc pentru noi. Iar dacă în viața mea sufletească intimă nu mă iau de piept cu duhovnicul în scaunul spovedaniei, nu văd de ce aș face asta pe FB cu alți părinți care nu mi-au greșit cu nimic, dimpotrivă. De ce să îi trag de omofor pe episcopi pentru o decizie luată spre mai binele comunității? De ce să nu aștept o secundă, să văd măcar efectele în timp ale acelei decizii? Mintea noastră secularizată și pripită ne joacă feste încurcând lucrurile, nivelurile de competență și autoritate, „fișa postului” cu rânduiala și tainele Bisericii cu bombăneala. Nu cred că aceasta este calea, de a răsuci pe toate fețele o decizie sinodală. Tot timpul se vor găsi deștepți care să vadă lucrurile altfel, erodând – conștient sau nu – un tip de autoritate străveche, bazată pe realități ultrafine, pe sinergie, pe adierea Duhului între oameni.
Eu unul sunt ferm încredințat că fiecare persoană care va trece prin procesul canonizării este pe deplin îndreptățită să fie acolo. În plus, parafranzându-l pe Părintele Patriarh Daniel, canonizarea reprezintă nu atât recunoașterea sfințeniei, cât îndreptarul de viață (canon) pe care acești pământeni cerești ni-l lasă ca model. Desigur, după ce aproape 2.000 de ani am stat departe de realitățile Sinaxarului ca „furnizori” de sfinți, acum această smerită inhibiție s-a ridicat de la noi, cu tărie și determinare. În 1992 a fost un val de canonizări fără precedent, urmat de acesta, din 2025. Vor mai fi și altele, spre slava lui Dumnezeu și a Bisericii Sale care trimite desanturi cerești spre ajutorul mântuirii noastre!
Un articol de Răzvan Bucuroiu
